Elevii de la mai multe şcoli din judeţul Olt au fost implicaţi în proiectul de conştientizare a sănătăţii şi securităţii în muncă
![]()
Proiectul „AVE”, având ca fondatori Inspecţia Muncii, compania SC Marquardt Schaltsysteme SCS şi Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, se adresează unui grup ţintă format din elevii înscrişi în ciclul gimnazial cu vârsta între 11 şi 15 ani.
Derularea proiectului sprijină integrarea educaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în şcolile gimnaziale. Implementarea proiectului „AVE” a pornit de la convingerea că nu este prematur să se prezinte elevilor conceptele de bază care, pentru adulți, sunt reunite sub denumirea generică de securitate şi sănătate în muncă. Dacă elevii parcurg un proces de învăţare timpurie despre securitate şi sănătate în muncă, acestea vor deveni o parte integrantă, firească, a modului în care vor reacţiona la contactul cu pericolele, iar această atitudine îi va însoţi pe tot parcursul vieţii profesionale.
În cadrul acestui proiect, „Aşa Vreau Eu”, în perioada 4-6 februarie, s-au desfăsurat o serie de întâlniri între reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt și Liceul Tehnologic „Alexe Marin” în calitate de organizatori și elevii și profesorii din școlile gimnaziale : Școala Gimnaziala Nr. 1 Slatina, Școala Gimnaziala Marunţei, Școala Gimnaziala Străjestii de Jos, Școala Gimnaziala Coteana.
În cadrul întâlnirilor elevii și cadrele didactice au participat la diverse acțiuni :desfășurare lecții practice deschise pe teme de utilizare a echipamentului individual de protecție, vizitare ateliere scolare, distribuirea materialelor promoționale (broşuri, afișe) şi lansarea invitațiilor de participare la concursurile de creație culturală în școli şi vizualizare filme tematice de securitate și sănătate în muncă.



COMMENTS