Avocatul din județul Olt şi complicele său și-au recunoscut faptele de trafic de influență în faţa procurorilor Direcției Naționale Anticoru
![]()
Avocatul din județul Olt şi complicele său și-au recunoscut faptele de trafic de influență în faţa procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Cei doi inculpați au pretins și primit sume de bani pentru a influența angajări la Spitalul Municipal Caracal și la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
Potrivit procurorilor, avocatul R.R.N. a pretins unei persoane sume de bani pentru a angaja atât pe aceasta, cât și pe soția sa, pe posturi de asistent medical la Spitalul Municipal Caracal. Ulterior, în octombrie 2025, același avocat a solicitat 30.000 de euro pentru angajarea a două persoane ca ambulanțieri la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. În acest demers, inculpatul M.N.C., complicele său, a primit pentru sine sume între 1.000 și 3.000 de euro, constatat de procurori în flagrant.
Recunoașterea vinovăției și pedepsele
Ambii inculpați și-au recunoscut integral faptele și au colaborat cu procurorii DNA.
„În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– pentru inculpatul R.R.N. o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani;
– pentru inculpatul M.N.C. o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Totodată, celor doi inculpați li s-a interzis pe o perioadă de 4 ani, respectiv 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, exercitarea drepturilor: de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei doi inculpați au fost înaintate Curții de Apel Craiova”, se arată pe site-ul DNA.



COMMENTS