Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Caracal, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi încălcat măsurile impuse printr-un o
![]()
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Caracal, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție emis de instanță. Acesta a fost depistat de polițiști în locuința persoanei protejate, deși avea interdicție de a se apropia de aceasta.
Incidentul a fost semnalat în seara zilei de 29 mai, în jurul orei 18:35, când o femeie din municipiul Caracal a apelat numărul unic de urgență 112 și a sesizat faptul că fratele său se află la domiciliul tatălui lor, încălcând astfel prevederile unui ordin de protecție și provocând scandal.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Caracal, se afla în locuința persoanei protejate, deși avea interdicție expresă în acest sens, conform ordinului de protecție emis de Judecătoria Caracal.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale.
În baza probatoriului administrat, la data de 30 mai, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.



COMMENTS