Peste 1.000 de şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest în cadrul unei acţiuni desfăşurate în perioada 6-12 decembrie. Opt conducători
![]()
Peste 1.000 de şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest în cadrul unei acţiuni desfăşurate în perioada 6-12 decembrie. Opt conducători auto au fost depistaţi cu o alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii Serviciului Rutier Olt și ai structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acționat pe drumurile publice din județ, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2021 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), în această perioadă fiind planificată acțiunea ”Alcohol&Drugs”, au acţionat în perioada 6-12 decembrie, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive. Astfel, zilnic, pe drumurile publice din județ au acționat 50 de polițiști rutieri.
Cu această ocazie, au fost testați aproximativ 1000 de conducători auto și au fost constatate 8 infracțiuni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și 24 de contravenții aplicate conducătorilor auto depistați sub influența alcoolului, cu o alcoolemie mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 11 decembrie a.c., la ora 18:25, pe strada Principală, din comuna Găneasa, a fost depistat un bărbat, de 40 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Exemple:
La data de 12 decembrie a.c., la ora 00:05, pe strada Gengea, din comuna Bârza, a fost depistat un tânăr, de 23 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot la data de 12 decembrie a.c., la ora 09:25, pe Drumul Județean 677, în comuna Cârlogani, a fost depistat un bărbat, de 29 ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru fiecare constatare, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.



COMMENTS