Familia unui pacient din Vâlcea, infectat cu virusul SARS-CoV-2, a publicat pe Facebook povestea decesului său, de la internare pana la ultimele minute din viaţă.
„În data de 24.09.2020 la ora 18:10 (Sălătrucel, Vâlcea), am sunat la 112 deoarece socrul meu avea febra 41.6. M-au trimis după algocalmin şi mi-au spus să aşteptăm. La ora 22:20 am resunat la ambulanţă deoarece nu venise nimeni şi mi s-a spus că nu au ambulanţe. Într-un final au trimis o ambulanţă de la Brezoi (ora 23:30) care l-a preluat pe socrul meu pe picioare, doar cu această febră şi oboseală, împreuna cu portofelul cu acte si bani (mai jos va explic de ce am pus acest detaliu). L-au dus la camera de gardă a spitalului Râmnicu Vâlcea unde l-au pus la perfuzii, urmând ca a doua zi să îl transfere la Spitalul de Boli Infecţiose Râmnicu Vâlcea. Şi aici incepe calvarul”, scrie o membră a familiei pe Facebook.
Aceasta povesteşte calvarul prin care a trecut pacientul internat la spitalul din Râmnicu Valcea.
„Zilnic i s-au facut perfuzii. Dupa 4 zile de aşteptare a venit în sfârsitul rezultatul testului Covid: POZITIV. Conform documentelor, pe 26.09.2020 i s-au făcut analizele la sânge unde i s-a descoperit diabet, chiar şi aţa s-a continuat administrarea de medicamente si perfuzii. Socrul avea un bypass femural. În fiecare zi sunam la spital şi doamna doctor nu avea timp să vorbească cu noi. Asistentele ba ne spuneau că e de prea puţin timp la ele şi nu au ce sa ne spună, ba ca este mai bine ca la internare (a fost mutat în 3 saloane). După câteva zile socrul a început sa aibă dureri groaznice de picioare. Sunam la spital şi ne spuneau ca e de la COVID şi după zile întregi de dureri, o asistenta s-a dus să îi pună o sticlă de apă caldă la picioare, care bineînteles nu a avut niciun efect. Suna şi plângea de dureri, dar spitalul, doctorii nu aveau ce să- i fac, conform spuselor lor”, continua povestea.
Femeia relatează cît de dificil a fost să vorbească cu asistentele sau doctorii despre starea de sănătate a persoanei internate.
„Am reuşit să dăm de doamna doctor (să ne înţelegem că nu accepta să vorbească nici cu alţi doctori pe care noi îi cunoaşteam şi au încercat să afle mai multe despre starea de sănătate, iar asistentele de pe această secţie se roagă să ajungă până la pensia anticipată. Nimeni nu are voie să sufle în faţa ei). Ne-a spus că au chemat ambulanţa să îl ducă la un control la chirurgie si că socrul este de 2 zile de terapie intensivă, însa nu vrea sa îl transfere („că nu ştim noi ce înseamnă terapie intensivă şi nici nu vrea sa ne spună”). Surpriză: ambulanţa nu a venit nici după 2 zile. Abia a 3- a zi au reuşit să vină, să îl ducă. Sunam la spital şi ne spune că doamna doctor nu este”, scrie femeia.
Nora pacientului relatează cum a încercat să obţină dosarul pacientului, dar fără rezultat.
„Îi spunem asistentei că am găsit plasmă de la un fost pozitiv Covid şi subit o găseşte pe doamna doctor, care ne spune ca nu a mai făcut transfer de plasmă, să ne interesam noi cum se face transferul de la donatorul din Bucureşti la Râmnicu Vâlcea. Sunăm la Centrul de Transfuzii şi ne spun că nu se poate şi de la spital trebuie să ceară la banca de plasmă. Bineînteles acest lucru nu s-a întâmplat. După vizita la chirurgie şoc…Concluzie: trebuie sa îi amputăm măcar un picior, deoarce a făcut gangrenă şi unul este foarte rău. ( Doamna doctor ne spune ca îi este frică să mai intre la el in salon, din cauza durerilor … pai dacă nu te-a interesat de ce îl dor in halul asta….). O sunăm din nou pe doamna doctor să ne de-a dosarul cu analizele de la spital şi ne spune că mâine, că astăzi nu este. Îi explicăm că este urgent, că am vorbit cu mai mulţi medici la Bucureşti. Că poate fi vorba de ore şi că poate muri. Ne-a spus ca poate reuşeşte pe seară totuşi să ajungă. După 20 min ne trimite documentele pe WhatsApp (documente cu multe săgeţi de recompletare: după mintea mea de om obişnuit acestea sunt făcute fix înainte să le trimita)„, povesteste ruda pacientului.
Starea de sanătate a membrului familiei se înrautăţea, fiind acceptat pentru transfer la spitalul din Horezu.
„Între timp, bineînţeles socrul se simţea din ce în ce mai rău. În 2 ore primim răspuns de la Bucureşti să ne dăm acordul să îi amputeze picioarele. Sunăm înapoi şi ne spune că totul în hârtii este pregătit, dar niciun spital nu vrea sa îl primească. Nici Târgu Mureş, nici Piteşti, nici Horezu, nici Sibiu. Într-un final, cei de la Horezu acceptă transferul şi la ora 22.00, pe 06.10.20, îl transferă. Îl bagă la terapie intensivă şi a doua zi ne spun că nu îl pot opera, că nimeni nu acceptă, deoarece este prea târziu şi nici dacă îi amputează picioarele nu rezistă”, povesteste femeia.
Bărbatul internat a cerut de nenumarate ori ajutorul, confruntându-se cu dureri îngrozitoare, dar nici un doctor sau asistentă nu a putut face nimic.
„Socrul ne suna de 20 de ori pe zi plângând, să găsim un doctor, să îi taie picioarele că nu mai rezistă de dureri. Pe 08.10.2020, la ora 4.20, ne sună că nu mai poate respira, să dăm de o asistentă. Sun la spital şi îmi răspunde portarul, care îmi spune ca nu poate să îmi facă legatura pe secţia de ATI, decât la 8 dimineaţa, şi îmi dă un număr de la camera de garda. Sun la acel număr şi surpriză: îmi răspunde o femeie care îmi spune că nu este de la spital, este o persoana fizică. După 20 de minute, sunăm socrul şi ne spune că nu a venit încă nimeni. Continuăm să îl sunăm la 20 minute şi într-un final cineva a ajuns la el. La 6.20 ne sună, din nou plangând, să găsim un doctor să îi taie picioarele. Aceasta a fost ultima coversaţie cu el”, povesteste femeia.
Anuntul decesului s-a facut în mod neobişnuit, când fiul pacientului internat şi-a sunat tatăl să afle care mai este starea sa de sănătate.
„La 9.20 sunăm din nou şi ne răspunde o asistenta pe numărul lui, care ne ia la rost. Că cine suntem. Îi spune soţul ca este fiul persoanei al cărui telefon este şi că vrea să ştie ce face tatăl. Răspunsul a fost: a murit. Intr-o izbucnire de moment, soţul i-a spus că nu este normal aşa ceva: să sune el să afle. Asistenta i-a spus ca a murit DOAR de o oră si ceva. La prânz sun din nou la spital să aflu care este procedura de preluare şi înmormantare, iar asistenta îmi dă numarul domnului doctor căci nu ştie. Sun şi îmi răspunde domnul doctor, care îmi spune ca l-au dus la morgă. Îmi poveste ca a ajuns la dânsul în stare critică, cu insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală şi ocluzie de by pass. Au încercat să îi diminueze durerile, dar nici morfina nu îşi făcea efectul. Îmi spune că mă resună să ştim ce sa facem în continuare”, continua relatarea.
Femeia susţine că portofelul cu bani şi actele bărbatului au dispărut, iar personalul din spital i-a cerut să completeze o declaraţie pe proprie răspundere în care să menţioneze că obiectele s-au pierdut.
„A doua zi dimineaţa, mă sună că trebuie să îi duc cartea de identitate. Îi spun ca eu cu mana mea am dat-o asistentei de pe ambulanţă. Că era la el în momentul preluării. Sunt sigură. Întreb dacă mai este portofelul şi îmi spune că nu ştie, că asistenta a căutat doar buletinul. Într-un final m-au sunat de la spital să fac o declaraţie pe propria răspundere că s-a pierdut buletinul ,să poată elibera certificatul de înhumare. Sâmbată, am fost să recunoaştem decedatul şi aici am avut cea mai mare supriză neplacută. Socrul era pus în sac negru (care este normal după protocolul Covid), însă era in pijamalele cu care a stat la spital şi avea toate furtunele de la oxigen si perfuzii. Nimeni nu s-a sinchisit să le scoată, să le arunce. Aşa a fost băgat în sicriu. Ne-au adus sacul cu lucruri să vedem dacă sunt toate, dar portofelul cu banii si actele erau singurele care lipseau. Din păcate, asta se întamplă în România. Este strigător la cer să furi, de la un om care a murit sau este pe moarte, portofelul pentru nişte amărâţi de bani. Nici măcar nu te-a lăsat sufletul să lasi actele acolo (dacă se poate spune că ai suflet). Aşadar, oameni buni, purtaţi mască şi aveţi grijă de voi. Să nu ajungeţi în spitale, că nu se ştie dacă mai iesiţi. Socrul meu avea picioarele albe şi în 2 săptămâni s-au gangrenat până la brâu. De ce: pentru că nu îi interesează dacă mai ai altceva în afară de Covid. Nimeni nu a văzut, timp de o săptămână, că i s-au înnegrit picioarele, pe nimeni nu a interesat de ce are aceste dureri groaznice. Din păcate, se moare din neglijenţă, spitale pline, doctori puţini care ştiu sau nu cum să trateze pacienţii, obosiţi”, încheie femeia, despre calvarul prin care a trecut socrul său.
COMMENTS