Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a făcut public bilanțul activității de deconspirare a foștilor informatori ai Secu
![]()
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a făcut public bilanțul activității de deconspirare a foștilor informatori ai Securității, de la înființarea instituției, în anul 2000, și până în prezent. Potrivit datelor comunicate de instituție, 17.104 informatori au fost identificați și deconspirați la cererea persoanelor îndreptățite, în urma unui proces complex de cercetare a arhivelor fostei poliții politice comuniste.
Identificarea unui informator nu presupune doar consultarea unei liste de nume, ci o muncă de investigare care poate implica studierea a zeci de dosare. CNSAS precizează că nu deține o evidență care să asocieze automat numele conspirative ale informatorilor cu identitățile lor reale. Din acest motiv, pentru fiecare persoană deconspirată a fost necesară, de cele mai multe ori, cercetarea unui număr mare de documente, citite filă cu filă.
Conform legislației care reglementează activitatea instituției, pentru deconspirarea unui informator trebuie dovedit că acesta a transmis informații referitoare la petentul îndreptățit să solicite verificarea, dar și că informațiile și numele conspirativ îi pot fi atribuite cu certitudine.
CNSAS subliniază că procesul presupune identificarea și coroborarea unor informații răspândite în întreaga arhivă, iar această muncă este reluată pentru fiecare persoană în parte.
Instituția a început preluarea arhivei Securității în anul 2006, proces care continuă și în prezent. Pe măsură ce dosarele au fost preluate și studiate, informațiile au fost introduse în baze de date electronice, aflate într-un proces permanent de completare. Acestea au ușurat activitatea de investigare, însă munca de cercetare a documentelor a rămas la fel de complexă.
6.040 de ofițeri și colaboratori, în evidențele publice
În cadrul demersurilor de informare a opiniei publice și de sprijinire a cercetării istorice, CNSAS a publicat pe site-ul instituției informații despre organizarea fostului Departament al Securității Statului, precum și liste cu foștii ofițeri și colaboratori ai Securității.
Potrivit datelor disponibile pe site-ul instituției la 10 noiembrie 2026, în evidențele publice figurează:
-
4.920 de ofițeri și subofițeri de Securitate;
-
1.120 de colaboratori ai Securității.
Lista cadrelor Securității include numele ofițerilor și subofițerilor verificați la solicitarea persoanelor care și-au exercitat dreptul de acces la propriul dosar, dar și foști membri ai aparatului represiv comunist care dețin în prezent funcții publice dintre cele prevăzute de lege.
În ceea ce privește lista colaboratorilor, aceasta cuprinde persoanele care dețin funcții sau demnități publice și pentru care CNSAS a solicitat instanțelor de judecată constatarea calității de colaborator al Securității, ca urmare a transmiterii unor informații prin care au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Listele sunt actualizate periodic, instituția urmărind să facă accesibile publicului rezultatele investigațiilor și să contribuie la o mai bună cunoaștere a trecutului recent al României.
Informațiile pot fi consultate pe site-ul oficial al CNSAS: www.cnsas.ro



COMMENTS