Coincidență bizară în Slatina: fostul și actualul șef al Poliției Locale s-au „avariat” reciproc în trafic

HomeEvenimentRecomandate

Coincidență bizară în Slatina: fostul și actualul șef al Poliției Locale s-au „avariat” reciproc în trafic

Fostul șef al Poliției Locale Slatina, Bogdan Apostoliceanu, și actualul șef al instituției, Cristi Rădoi, au fost implicați într-un eveniment rutier

FOTO. Familie din Slatina, decedată în accidentul grav petrecut pe DN 64, în Vâlcea. Un şofer a intrat în maşina lor
Accident pe DN 65, la Albota. O persoană rănită
Un bărbat, din Cezieni, amendat cu 12.000 de lei pentru că nu a îngrijit corespunzător câinii pe care-i deţine
Distribuie acest articol

Loading

Fostul șef al Poliției Locale Slatina, Bogdan Apostoliceanu, și actualul șef al instituției, Cristi Rădoi, au fost implicați într-un eveniment rutier produs pe strada Dorobanți. Cele două autoturisme pe care le conduceau au fost avariate, iar sancțiunile aplicate de polițiști au fost diferite: unul dintre șoferi a primit avertisment, în timp ce celălalt a fost amendat cu 865 de lei și a rămas fără permis pentru 30 de zile.

 

Incidentul a avut loc pe 5 octombrie 2026, în jurul orei 12:10. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, cei doi conducători auto, în vârstă de 45 și 54 de ani, ambii din Slatina, nu au păstrat o distanță laterală suficientă față de vehiculul care circula din sens opus.

 

Pentru abaterile constatate, cei doi șoferi au primit sancțiuni diferite: Conducătorul auto în vârstă de 45 de ani, Bogdan Apostoliceanu, cel care a şi sesizat incidentul, a fost sancționat cu avertisment, în timp ce bărbatul de 54 de ani, Cristi Rădoi, a primit o amendă de 865 de lei și a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile, deoarece nu a declarat evenimentul în termenul prevăzut de lege.

 

„La data de 5 octombrie 2026, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier produs pe strada Dorobanți, din aceeași localitate.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 12:10, două autoturisme, conduse de doi bărbați, în vârstă de 45 și 54 de ani, ambii din municipiul Slatina, ar fi fost implicate într-un eveniment rutier pe strada Dorobanți.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind înregistrate doar pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că ambii conducători auto nu au păstrat o distanță laterală suficientă față de vehiculul care circula din sens opus, fiind acroșate cele două autoturisme.

Totodată, conducătorul auto în vârstă de 54 de ani nu s-a prezentat la unitatea de poliție competentă pentru declararea evenimentului rutier, în termenul prevăzut de lege.

Pentru abaterile constatate, în cursul zilei de astăzi, conducătorul auto în vârstă de 45 de ani a fost sancționat contravențional cu avertisment, iar conducătorul auto în vârstă de 54 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 865 de lei, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 30 de zile”, transmite IPJ Olt.

Cristi Rădoi a activat în trecut în conducerea Poliției Rutiere Slatina și a Inspectoratului de Poliție Județean Olt, având o carieră de peste trei decenii în structurile Ministerului Afacerilor Interne.

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: