Partidul Social Democrat (PSD) a preluat inițiativa depunerii unui proiect pentru acordarea gratuită a cinci metri cubi de apă lunar fiecăre
Partidul Social Democrat (PSD) a preluat inițiativa depunerii unui proiect pentru acordarea gratuită a cinci metri cubi de apă lunar fiecărei gospodării din Slatina, după ce primarul Mario De Mezzo nu a pus în aplicare promisiunea făcută în campania electorală. Proiectul a fost depus miercuri de cei opt consilieri PSD din Consiliul Local Slatina, împreună cu deputatul Marius Iancu și secretarul filialei PSD, Cosmin Floreanu.
Deputatul Marius Iancu a subliniat că, deși De Mezzo a fost provocat public să depună proiectul promis, acest lucru nu s-a întâmplat.
„Noi vrem ca promisiunile din campanie să fie onorate. Pentru Partidul Social Democrat contează ca cetățenii să nu fie mințiți și manipulați”, a declarat Iancu.
El a adăugat că PSD dorește ca acest proiect să devină realitate, exprimându-și speranța că promisiunea primarului a fost fundamentată pe evaluări concrete și nu pe tactici electorale.
PSD își asumă inițiativa
PSD a criticat administrația lui De Mezzo pentru lipsa de acțiune, dar a subliniat că va sprijini orice proiect benefic pentru cetățeni și dezvoltarea orașului.
„Noi, așa cum i-am spus domnului primar la intrarea în primărie, îl ajutăm să implementeze acest proiect. Consilierii Partidului Social Democrat votează și susțin acest proiect. Acum că domnul primar s-a hotărât să nu mai facă politică și doar administrație, după cum dumnealui a declarat, sperăm să aibă tot timpul și să poată să implementeze și să găsească soluțiile legale de a implementa acest proiect. Așa cum am spus-o de fiecare dată, echipa Partidului Social Democrat susține orice proiect de dezvoltare pentru orașul Slatina, orice proiect benefic pentru cetățeni și pentru orașul nostru. Noi suntem echipa care contează pentru cetățenii orașului Slatina și vom fi întotdeauna alături de ei”, a mai spus Iancu.
PSD a reiterat angajamentul față de cetățenii Slatinei, afirmând că echipa lor va sprijini întotdeauna măsurile care aduc beneficii comunității.
COMMENTS