O femeie care are legătură cu focarul de la Caracal şi un bărbat din Şerbăneşti, noii pacienţi COVID-19 la nivelul judeţului Olt
Dintre cele 48 de persoane confirmate pozitiv, 13 au fost declarate vindecate și au fost externate din unitățile spitalicești, una dintre ele chiar în această zi. Totodată, până acum, 34 persoane diagnosticate pozitiv cu infecția cu Covid-19 se află internate în spital, iar în urmăc cu doar două zile, judeţul Olt a raportat primul deces din cauza noului coronavirus.
Cât priveşte situaţia persoanelor aflate sub monitorizare medicală, puţin peste 1.000 de persoane se află în izolare sau in centrele de carantină.
„În județul Olt, în carantină instituționalizată sunt 217 de persoane. Alte 816 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la acest moment, pentru județul nostru, au fost prelucrate 1224 de teste Covid-19, dintre care 15 teste în ultimele 24 de ore”, transmite Prefectura Olt.
Cadre medicale de la SJU Slatina în izolare, după confirmarea celui de al 48-lea caz COVID-19 în Olt
COMMENTS