Cruzime în Olt. Cai şi măgari ucişi şi dezosaţi, iar resturile abandonate pe un câmp din Radomireşti

HomeEvenimentRecomandate

Cruzime în Olt. Cai şi măgari ucişi şi dezosaţi, iar resturile abandonate pe un câmp din Radomireşti

  Cruzime fără margini, în Olt. Patru măgari şi doi cai au fost ucişi, iar carnea despicată de pe oase, resturile fiind abandonate pe un câmp

Tânăr din Dolj, amendat cu 3.000 de lei după ce a legat un cal de o mașină aflată în mers
Femeie amendată cu 12.000 de lei pentru că a abandonat patru căţei
FOTO. Dosar penal pentru un bărbat, din Cezieni, care şi-a agresat câinele. Opt exemplare canine preluate şi plasate în adăpost
Distribuie acest articol

Loading

 

Cruzime fără margini, în Olt. Patru măgari şi doi cai au fost ucişi, iar carnea despicată de pe oase, resturile fiind abandonate pe un câmp din comuna Radimireşti. Poliţia a deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru depistarea autorilor faptei.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi ucis 6 animale, respectiv 4 asini și 2 cabaline, iar cadavrele acestora le-ar fi abandonat pe extravilanul comunei Radomirești.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și dispunerea măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0