CSM Slatina începe cu victorie stagiunea de primăvară. Vlada, jucătorul decisiv în meciul de la Roşiori

HomeSport

CSM Slatina începe cu victorie stagiunea de primăvară. Vlada, jucătorul decisiv în meciul de la Roşiori

Echipa de fotbal CSM Slatina a debutat cu o victorie în retur. Gruparea pregătită de Mihai Ianovschi a obţinut cele trei puncte în meciul susţinut, în deplasare, în compania echipei Sporting Roşiori. Meciul s-a disputat pe un teren extrem de greu, suprafaţa de joc fiind aproape impracticabilă. Marian Vlada a marcat unicul gol al partidei în minutul 40.

CSM Slatina reveni cu toate punctele puse în joc din deplasarea de la Sporting Roşiori

CSM Slatina-Vediţa Coloneşti, un nou meci important din play-off
Ovidiu Burcă, după victoria din derby-ul cu Dăeşti: „Mă bucur că am câştigat, dar trebuie să rămânem echilibraţi”
VIDEO. Attila Horvath, despre meciul cu CSM Bucureşti. „Este o sărbătoare pentru oraş”
Distribuie acest articol

Loading

Doman deviază până la Vasile Gheorghe, un doi cu Vlada, ultimul trimite în poartă din marginea careului mic #fazădemanual

Publicată de CSM Slatina – Fotbal pe Sâmbătă, 7 martie 2020

CSM Slatina revine cu cele trei puncte puse în joc în runda inaugurală a returului. Gruparea slătineană s-a impus la limită, scor 1-0, pe terenul ultimei clasate, Sporting Roşiori. Meciul s-a disputat pe un teren aproape impracticabil, jocul având de suferit din cauza condiţiilor improprii.

Slătinenii au deschis scorul în minutul 40. După o combinaţie între Doman şi Vasile Gheorghe, căpitanul grupării slătinene l-a găsit bine cu o pasă pe Marian Vlada, care a punctat pe tabelă cu un şut din opt metri.

Actul secund a început cu o ocazie mare pentru slătineni, însă şutul lui Doman din interiorul careului a fost scos, cu un reflex de ultim moment, de portarul gazdelor. S-a terminat cu o victorie la limită, scor 1-0, atacantul Marian Vlada fiind jucătorul decisiv. De altfel, gruparea slătineană a înregistrat, în meciul tur cu Sporting Roşiori, tot un succes cu 1-0, atunci victoria fiind adusă de căpitanul Vasile Gheorghe.

Cu cele trei puncte, CSM Slatina merge cap la cap cu Progresul Spartac, care de asemenea a câştigat meciul din prima etapă a returului, disputat pe teren propriu cu SR Municipal Braşov. Cele două mari favorite la primul loc sunt despărţite doar de golaveraj.

CSM Slatina: Nicuşor Grecu, Toma Bodri, George Cotigă, Marian Manea, Alin Demici, Dorin Toma, Vasile Gheorghe, David Oprescu, Cătălin Doman, Rareş Deta, Marian Vlada.

Sporting Roşiori: Priseceanu, Vlăduţ Parghel, Ion Sitaru, Sekouba Kaba, Florin Epure, Marius Diţu, Mihai Lolescu, Gheorghiţă Constantinescu, George Răducanu, Florin Radu, Emmanuel Ernest.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0