Dosar penal în cazul copilului de 4 ani mort după o anestezie la dentist. Medicii, cercetaţi pentru ucidere din culpă

HomeSănătate

Dosar penal în cazul copilului de 4 ani mort după o anestezie la dentist. Medicii, cercetaţi pentru ucidere din culpă

Băieţelul de 4 ani intrat în comă după o anestezie la o clinică stomatologică din Piteşti a murit miercuri seara. După moartea micuţului, poliţiştii argeşeni au deschis dosar penal. Medicii care l-au tratat pe copil sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă.

Anchetă penală în cazul băiatului de 4 ani din Piteşti mort după o anestezie la stomatolog

Niciun caz Covid-19, în Olt, 52 la nivel naţional, în ultimele 24 de ore
SJU Slatina, dotat cu cinci noi ventilatoare mecanice. Fondurile necesare au fost alocate de CJ Olt
Declaraţie pe propria răspundere, depusă la angajator, pentru asiguraţii care beneficiază de concediu medical pentru carantină
Distribuie acest articol

Loading

Reprezentanţii Ministerului Sănătății spun că băiețelul a fost sedat cu un cocktail de medicamente ce conținea propofol şi ketamină şi că substanțele respective ar fi trebuit să fie folosite doar într-un spital în care există și secție de terapie intensivă.

„Referitor la cazul copilului transportat la spital în urma unei proceduri medicale stomatologice, având în vedere modificarea situaţiei juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Conform aceleiaşi surse, încă de zilele trecute au fost luate măsuri pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar în prezent se aşteaptă concluziile de natură tehnică, în urma verificărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Cercetările în acest caz sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Copilul în vârstă de patru ani care a intrat în comă după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti a decedat, a anunţat, miercuri, Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti, unde copilul a intrat în comă după o anestezie. Potrivit ministerului, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate. Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizarea sanitară de funcţionare.

De asemenea, DSP Argeş a suspendat activitatea în clinica stomatologică din Piteşti.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0