Drama unor părinţi, din Olt. Fata cu retard sever s-a stins acasă, sub ochii lor, după ce au dus-o de trei ori la spital

HomeActualitate

Drama unor părinţi, din Olt. Fata cu retard sever s-a stins acasă, sub ochii lor, după ce au dus-o de trei ori la spital

  Raportată drept al 658-lea deces Covid-19 în Olt, o fată de 32 de ani, din mediul rural, zona Corabia, s-a stins la domiciliu, sub ochii păr

Un oltean a dat izolarea pe carantină. Gestul nechibzuit îl va arde serios la buzunar
Câte cazuri active COVID-19 sunt în Olt. Situaţia epidemiologică a DSP
Probele prelevate de la persoanele care au intrat în contact cu italianul depistat cu COVID-19, aflate în lucru la Institutul „Matei Balş”
Distribuie acest articol

Loading

 

Raportată drept al 658-lea deces Covid-19 în Olt, o fată de 32 de ani, din mediul rural, zona Corabia, s-a stins la domiciliu, sub ochii părinţilor. Dintr-o eroare a DSP, tânăra a fost raportată că ar fi ajuns la Compartimentul Primiri Urgenţe Caracal, însă pacienta a ajuns la Spitalul Corabia, pe data de 30 octombrie.  De asemenea, autorităţile sanitare au precizat că părinţii au refuzat internarea, însă tatăl fetei susţine că lucrurile au stat cu totul altfel şi a povestit coşmarul prin care au trecut. Fata s-a stins la domiciliu sâmbătă, după ce părinţii au ajuns cu ea la spitalul din Corabia, de trei ori, în urma solicitării Ambulanţei.

O fată de 32 de ani, din mediul rural, zona Corabia, cu întârziere mentală şi parapareză spastică, care s-a stins din viaţă pe data de 6 noiembrie, în urma infecţiei cu Covid-19, a fost plimbată de trei ori cu ambulanţa, însă nu a a fost internată, pentru tratament specific. Tatăl fetei a ţinut să lămurească problema şi spune că au fost nevoiţi să semneze că refuză internarea, pentru că în spitale nu erau locuri la ATI.

Noi, pe data de 30 octombrie, am sunat prima dată la salvare. Fata avea o infecţie în gât, avea mereu probleme cu amigdalele, de ani de zile, flegmon amigdalic, acesta era diagnosticul. În momentul în care a venit ambulanţa, ne-au întrebat dacă are Covid. I-am spus că are o infecţie în gât. Ne-am urcat în ambulanţă, ne-am dus la Corabia, la spital. Cânt am ajuns, doamna doctor Ştefania Nicolaescu a spus că nu poate să o consulte, pentru că trebuie făcut testul Covid. A venit o asistentă în salvare, i-a făcut testul şi a spus că are Covid. Vă dăm o reţetă, mergeţi acasă şi o trataţi de Covid. Am reţeta… Am mers acasă să o tratăm de Covid”, povesteşte Marian Şişcu, tată fetei de 32 de ani, cu probleme medicale grave.

Pentru că situaţia fetei se înrăutăţea, părinţii au solicitat din nou Ambulanţa la domiciliu.

După două zile, saturaţia îi scăzuse la 84. Am sunat la salvare, ne-a dus din nou la spital, la Corabia. Era un doctor arab, care a spus că el nu poate să o oprească în spital la Corabia, pentru că nu are locuri şi că trebuie internată într-un spital care are paturi de neuro-psihiatrie. Am spus, bine, mergem la Caracal, la Slatina, unde spuneţi dumneavoastră. Ne-a ţinut trei ore în faţa spitalului, pentru că a sunat peste tot şi a spus că nu sunt locuri în spitale. Am întrebat ce facem în situaţia aceasta şi mi-a zis: nu ştiu ce să vă spun. I-a spus şi asistenta de pe salvare… «Domnule, faceţi ceva cu copilul acesta că avem două ore de când stăm în faţa spitalului». Doctorul a spus că nu are ce să facă, nu sunt locuri nici la Caracal, nici la Slatina, nici la Craiova…

Le-am cerut un tub de oxigen să o tratăm în continuare acasă. Mi-a spus că nu poate să-mi dea, dacă putem să-i facem rost de aparat de oxigen. Şi am cumpărat, iar unul l-am împrumutat. Şi ne-a pus să semnăm că refuzăm internarea. Am intrebat-o pe doamna asistentă, de ce mă puneţi să semnez că refuz internarea? Haideţi să scriu pe hârtia aceasta că nu sunt locuri în ţară la ATI. «Nu, domnule, scrieţi aşa, nu putem să ţinem salvarea pe loc». I-am spus că pe mine tot ce ma interesează e să-mi salvez copilul. Şi m-a pus şi am semnat că refuz internarea, acolo în salvare.

Am plecat acasă, am conectat-o la aparatul de oxigen, care băga 8 litri pe oră, saturaţia i-a scăzut la 50, am sunat o cunoştinţă şi mi-a spus că are nevoie de 25 de litri de oxigen pe oră. Le-am dat la maxim, dar unul mergea pe 3 litri pe oră, altul pe 5 litri pe oră”, povesteşte tatăl fetei.

Pe 5 noiembrie, cu o zi înainte ca fata să se stingă, părinţii au sunat din nou la Ambulanţă, dat fiind faptul că saturaţia în oxigen scădea din oră în oră.

Am sunat din nou la salvare, a treia oară. Ne-a luat iar de acasă, era după-amiaza, ultima zi când am fost cu ea, vineri seara… Ne-a dus salvarea din nou la Corabia. Era doamna doctor Nicolaescu, care ne spune: «Nu-mi aduc aminte să mai fi fost pe aici». I-am arătat reţeta pe care ne-a dat-o, să o tratăm acasă de Covid. «Aaa…., îmi aduc aminte», a spus. I-am spus, doamnă, haideţi să facem ceva, azi-noapte copilului i-a scăzut saturaţia la 42.

A fost sunat inclusiv directorul spitalului, care era cu actele în mână, şi care a spus că nu sunt locuri şi că scrie că am refuzat internarea. I-am spus, nu am refuzat, aşa ne-au pus să scriem. A venit o doamnă asistentă şi a spus: «Vă facem testul, dacă unul din dumneavoastră aveţi Covid, vă putem opri cu ea în spital. Dacă nu aveţi Covid, rămâne doar ea în spital, iar dumneavoastră aşteptaţi pe la poartă».

Ne-a făcut testul, a ieşit negativ. «Ne pare rău, dar nu puteţi rămâne cu ea în spital». I-am spus, doamnă, ea singură nu poate să stea, este foarte agitată, trage de fire, de mască, cine are încredere în ea, având problemele pe care le are. «Atunci, în situaţia aceasta, o băgăm aici în container, şi vă mai uitaţi şi dumneavoastră pe geam la ea». I-am explicat că în momentul în care îi dai drumul la mâini, îşi rupe masca. «Mai intraţi şi dumneavoastră la ea, dar să nu spuneţi că v-am dat drumul, spuneţi că aţi intrat aşa, abuziv»”, povesteşte tatăl fetei, despre clipele de coşmar prin care au trecut, în încercarea disperată de a nu-şi pierde copilul.

Acesta spune că în timp ce fata era în containerul din curtea spitalului, cineva le-a spus că situaţia fetei este foarte gravă, iar şansele de supravieţurie sunt reduse.

A venit o femeie şi ne-a spus: «Domne, e gravă situaţia». Ne-a adus o lumânare, pe care a pus-o lângă un pom. Şi am întrebat-o pe doamna doctor… Doamna doctor, care este situaţia, ce facem cu acest copil? Ne ţineţi aici în container… «Ce pot să vă spun, nu mai prinde dimineaţa… Şi vă rog să daţi oxigenul mai încet că e ultimul tub şi nu va ajunge până dimineaţa». Şi ne-a spus că în situaţia asta, ar fi mai bine să mergem acasă. Am rugat-o să ne dea tubul de oxigen, nu ni l-a dat, am plecat din nou acasă, iar la 4 dimineaţa a decedat. Acesta este sistemul medical. Am pus-o la aparatura cumpărată de noi.

De ce se minte că am refuzat internarea, că am fost la Caracal… asta mă doare cel mai rău. Vreau adevărul. I-am spus asistentei, doamnă, să scriem că nu sunt locuri. «Nuuu, nu scrieţi aşa ceva»”, a mai spus tatăl fetei decedate pe data de 6 noiembrie.

Contactat telefonic, managerul Spitalului Orăşenesc Corabia, Cristian Filip, a confirmat faptul că pacienta a ajuns de trei ori la spital.

Într-adevăr, pacienta s-a prezentat pe 30 octombrie, 3 noiembrie şi 5 noiembrie. Colegii mei au luat legătura cu Spitalul Caracal, Spitalul Slatina, întrucât situaţia dânsei necesita transfer, deoarece depăşeşte competenţele spitalului tratarea unui pacient cu comorbidităţile pe care le avea tânara. În fiecare dintre foile întocmite, există semnătura aparţinătorilor că refuză internarea pacientului”, a precizat managerul Spitalului Orăşenesc Corabia.

Întrebat dacă aparţinătorii au refuzat internarea la spitalul din Slatina sau Caracal, acesta a precizat: „Refuză internarea. În momentul în care noi luăm legătura cu Spitalul Caracal şi Spitalul Slatina, pentru o situaţie din aceasta deosebită, pacientul nu merge pe secţie. Avem containere special amenajate, cu toate condiţiile, şi se aşteaptă transferul. Nu ni se dă foarte repede transferul, pentru că ştiţi şi dumneavoastră că este foarte mare agolmeraţie în spitalele care asigură tratamentul ATI a pacienţilor. Atunci, se mai aşteaptă. Şi, aparţinătorii au hotărât că o iau acasă pe pacientă. În toate foile este semnătura aparţinătorilor că refuză internarea pacientului”, a mai spus managerul Spitalului Orăşenesc Corabia, Cristian Filip.

Citeşte şi: O tânără de 32 de ani, din Olt, cu retard sever, a murit acasă în urma infecţiei Covid. Aparţinătorii au refuzat internarea

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 6
DISQUS: 0