Elev al Şcolii de Poliţie Câmpina, prins la furat în Mall. Tânărul s-a ales cu dosar penal

HomeNațional

Elev al Şcolii de Poliţie Câmpina, prins la furat în Mall. Tânărul s-a ales cu dosar penal

Un elev al Școlii de Poliție Vasile Lascăr de la Câmpina a fost prins de agenții de pază ai mall-ul Ploiești Shopping City în timp ce fura bunuri dintr-un magazin. Potrivit unor surse apropiate anchetei, elevul a încercat să fure trei inele de la magazinul Bershka, în valoare totală de 50 de lei.

Un tânăr ce visa să îmbrace uniforma de poliţist, prins la furat

COVID-19: 308 persoane infectate. Doi pacienţi, dintre cei 11 internaţi la ATI, se află în stare gravă
VIDEO. Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID-19. „Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție, ne vor scoate din pandemie”,
Coadă la centrul de vaccinare unde oamenii primesc bonus o porţie de mici
Distribuie acest articol

Loading

Polițiștii au fost sesizați de reprezentanții firmei de pază și au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Totodată, conducerea Școlii de Poliție Vasile Lascăr a demarat procedura de cercetare disciplinară.

“În cursul acestei zile am fost sesizați de reprezentanții unei societăți de pază despre faptul că au reținut un bărbat suspectat că ar fi sustras dintr-un centru comercial mai multe bunuri. Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi un tânăr de 19 ani, elev al Școlii de agenți de poliție “Vasile Lascăr” Câmpina.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, totodată, la nivelul Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina fiind demarată procedura de cercetare disciplinară, urmând a fi dispuse măsuri în consecință.”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.

sursa:ziarulincomod.ro

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0