FOTO. CSM Slatina a remizat, scor 1-1, cu Vediţa Coloneşti, însă rămâne liderul seriei Ligii a III-a

HomeSport

FOTO. CSM Slatina a remizat, scor 1-1, cu Vediţa Coloneşti, însă rămâne liderul seriei Ligii a III-a

  Echipa de fotbal CSM Slatina a înregistrat o remiză, la fel ca în tur, în meciul cu Vediţa Coloneşti, disputat în această după-amiază, pe St

Lorena Ostase: „Ne-am pregătit foarte bine, dar am clacat”
CSM Slatina, victorie dramatică în „Giuleşti”
CSM Slatina, victorie importantă în deplasarea de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Distribuie acest articol

Loading

 

Echipa de fotbal CSM Slatina a înregistrat o remiză, la fel ca în tur, în meciul cu Vediţa Coloneşti, disputat în această după-amiază, pe Stadionul „1 Mai”. Slătinenii au deschis scorul în minutul 78, prin fundaşul central Alexandru Sălcianu, însă s-au văzut repede egalaţi, în minutul 80, printr-o execuţie a lui Anghelina, care a marcat dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. Chiar dacă a remizat, CSM Slatina rămâne în continuare liderul seriei Ligii a III-a, cu două puncte avans faţă de Viitorul Dăeşti, care s-a împiedicat şi ea pe terenul celor de la Minerul Costeşti, scor 2-2. De cealaltă parte, Vediţa avea mare nevoie de cel puţin un egal pentru a fi sigură ca în ultima etapă, printr-o victorie, prinde play-off-ul.

Primele 45 de minute au fost lipsite de ocazii notabile, cea mai importantă fază avându-l protagonist pe Marian Anghelina, care în minutul 40 a executat bine o lovitură liberă de la 30 de metri, însă golakeeper-ul slătinenilor a reuşit să scoată peste poartă, mingea ştergând transversala.

Actul secund a adus minute bune de joc în tabăra slătineană, care pe măsura scurgerii timpului a început să pună presiunea mai mare la poarta oaspeţilor.  În minutul 65, în urma unui contraatac rapid, David Oprescu centrează în faţa porţii, însă Coman respinge în ultimul moment de lâng Doman. Câteva minute mai târziu, atacantul slătinenilor, intrat în locul lui Popovici, Elijah Seymour, primeşte bine pe culoar, însă nu reuşeşte să preia în centrul careului, iar faza se stinge. În minutul 75, Slatina trece din nou pe lângă gol. Pisăru trimite o centrare bună, dar acelaşi elijah Seymour nu reuşşte să trimită în poartă din câţiva metri. Pe fondul minutelor bune de joc, Slatina deschide scorul. Doman bate un corner în careu, iar fundaşul central, Alexandru Sălcianu, împinge balonul în plasă, din 6 metri (min.78.).

Avantajul pe tabelă al grupării slătinene a durat doar două minute, când oaspeţii au obţinut o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri de poartă, zonă centrală. Un bun executant, Marian Anghelina, a trimis direct în poartă, restabilint egalitatea, scor 1-1 (min. 80).

S-a terminat cu o remiză, la capătul unei partide tensionate, cu multe cartonaşe galbene. Mijlocaşul slătinenilor, Cătălin Doman, fost jucător al echipei Vediţa Coloneşti, a fost eliminat în ultimele minute de joc, pentru două galbene. Avertismente au primit şi mulţi dintre jucătorii echipei Vediţa Coloneşti, iar autorul golului echipei slătinene, Alexandru Sălcianu a părăsit meciul accidentat.

Vediţa Coloneşti avea nevoie de cel puţin un punct pentru a fi sigură că poate prinde play-off-ul, în timp ce Slatina lupta pentru victorie pentru a se menţine pe primul loc. Deşi, jocul s-a încheiat doar cu o remiză, gruparea slătineană este în continuare liderul seriei Ligii a III-a, după ce şi cealaltă favorită la barajul de promovare, Viitorul Dăeşti, s-a împiedicat la ultima clasată, Minerul Costeşti, scor 2-2.

Etapa viitoare, CSM Slatina întâlneşte, în deplasare, Universitatea Craiova II, după care va urma play-off-ul, care se va disputa tur-retur-tur, între primele patru clasate, fiecare echipă jucând astfel nouă meciuri. Trebuie menţionat că în play-off se va intra cu punctele acumulate în sezonul regulat.

CSM Slatina: Cătălin Preduţ, Abel Stan, Alin Pisăru, Marian Manea (cpt.), Alexandru Sălcianu, Ionuţ Popescu, Dorin Toma, David Oprescu, Necşulescu, Remus Trancă, Alexandru Popovici. Au mai jucat: Constantin Radu, Doman, Alexandru Neagu, Cincă, Elijah Seymour.

Vediţa Coloneşti: George Stăncioaica, Alexandru Coman, George Cotigă, Marian Sanda, Leonard Alexandrescu, Marian Târşă, marian Anghelina, Achille Hjindja, Aria, Antonio Hita, Robert Stancu (cpt. ).

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0