FOTO. Emoţie și talent la Gala Excelenţei în Artă: Tinerii artişti, premiaţi de CJ Olt cu sprijinul ASCAR şi ALRO Slatina

HomeRecomandateAdministrație

FOTO. Emoţie și talent la Gala Excelenţei în Artă: Tinerii artişti, premiaţi de CJ Olt cu sprijinul ASCAR şi ALRO Slatina

  Cei mai talentaţi copii ai judeţului Olt au fost premiaţi, joi, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, eveniment organizat de Consiliul Judeţea

Alro anunţă o creştere a cifrei de afaceri cu 27%: „Am reuşit să depăşim un 2020 greu, marcat de incertitudine severă, din cauza pandemiei”
Nadia Comăneci, ovaționată la Slatina, la 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii mondiale
Alro închide a treia hală de electroliză. Sindicaliștii vor continua protestele
Distribuie acest articol

Loading

 

Cei mai talentaţi copii ai judeţului Olt au fost premiaţi, joi, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Olt, cu sprijinul financiar al Asociaţiei pentru Sprijinirea Copiilor Artişti din România (ASCAR) şi al Companiei ALRO.

 

Ajunsă la cea de-a treia ediţie, gala s-a desfăşurat la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, având anul acesta ca temă Teatrul. Copii şi tineri artişti au urcat pe scenă şi au demonstrat, prin emoţie şi expresivitate, că arta rămâne unul dintre cele mai puternice mijloace de formare şi exprimare.

La eveniment au fost prezenţi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, preşedintele ASCAR, Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici, directorul general ALRO, Marian Cilianu, preşedintele CA ALRO, Marian Năstase, prefectul de Olt, Cosmin Floreanu, precum şi vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a subliniat rolul esenţial al proiectelor educaţionale și culturale, iar totodată a subliniat încă o dată importanţa implicării financiare a companiei Alro în viaţa comunităţii.

„Am ajuns la a treia ediție a Galei Excelenţei în Artă și sperăm ca și această gală să devină tradiție. Astăzi vorbim despre teatru și misiunea noastră publică, ca de fiecare dată, se bazează pe un principiu simplu, pe care vi l-am spus și la Gala în Educație, dar și la Gala în Sport: dacă un singur copil, în urma acțiunilor noastre, rămâne conectat la activitățile pe care noi le promovăm și nu răspunde tentațiilor vârstei, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea.

Îi felicit pe toți cei implicați, felicit Asociația ASCAR, reprezentată de domnul Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici și compania ALRO, reprezentată astăzi, aici, la cel mai înalt nivel, de președintele Consiliului de Administrație, Marian Năstase, și directorul general, Marian Cilianu. Le mulțumesc pentru că au ales Consiliul Județean partener și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru județul Olt. Așa cum am spus-o de fiecare dată, Alro este una dintre companiile din județul Olt care știe să dea înapoi ceva județului, nu doar să ia”.

Preşedintele ASCAR, Duliu Zamfirescu de Arotonovici, a vorbit despre importanţa continuităţii evenimentului ajuns deja la a III-a ediţie.

„Sunt foarte mândru și, cum să spun, mă oprește lumea prin Slatina: „Domnule, când mai faceți gala?”. Că așa era, să nu fie gală în 2025. Și m-am pus pe lucru și împreună am reușit. Iată, suntem cu toţii aici, iar cel mai important sunt copiii. Eu mă gândesc la ei. Bineînțeles, la societatea ALRO care a finanțat, bineînțeles la Consiliul Județean care a ajutat enorm, fără de care nu puteam să facem evenimentul. Bineînțeles că lista celor la care mulțumesc e foarte lungă, însă cei mai importanţi sunt copiii. Să-i ajutăm, pentru că sunt foarte talentaţi” a transmis Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici, strănepotul dramaturgului Duiliu Zamfirescu

Preşedintele Consiliului de Administraţie ALRO, Marian Năstase, a vorbit despre importanţa sprijinirii tinerilor talentaţi din Slatina, şi nu numai.

„ALRO e întotdeauna alături de comunitate, după cum știți. Ne bucură parteneriatul și colaborarea foarte bună cu autoritățile locale, cu președinția Consiliului Județean, cu Consiliul Județean, care, cum să spun, întotdeauna a venit în întâmpinarea solicitărilor noastre de a face niște evenimente pentru Slatina. De ce pentru Slatina? Pentru că sunt colegii noștri din fabrică. Sunt copiii lor, sunt copiii noștri. Eu nu stau în Slatina, dar am colegi. Toți colegii din Slatina au copii și, cum să spun, au și istorie, au avut părinți care au lucrat la uzină, au avut frați care au lucrat la uzină și eu sper, și sper să creștem și calitatea vieții din Slatina și din Olt, astfel încât să ne readucem copiii în țară, să ne readucem copiii în Slatina, să fie mândri că lucrează la uzină, să asigurăm niște condiții nu numai de muncă, dar și niște condiții culturale, niște condiții de viață, de… n-aș pune neapărat de distracție, dar omul când pleacă de la uzină vrea să facă și altceva. Și asta ne dorim: să vedem teatre de calitate, să avem piese puse în scenă frumos și, dacă putem și noi să contribuim cu ceva, o facem cu cea mai mare deschidere și plăcere. Din puținul pe care îl avem”.

Directorul general ALRO, Marian Cilianu, a adăugat: „Gândurile nu pot să fie decât bune. Când ești în preajma copiilor îți împrumută din tinerețea lor, din entuziasmul lor, din modul lor extraordinar de a fi. ALRO Slatina se va implica tot timpul în acest eveniment. Este un sprijin și pentru Fundația ASCAR, și pentru comunitatea locală. Problema este una singură: să reușim să meargă activitatea la ALRO în continuare. Pentru că e destul de dificil cu prețul energiei actuale”.

Prefectul județului Olt, Cosmin Floreanu, a subliniat importanţa păstrării tradiţiilor culturale:

„Suntem la a treia ediție a acestui frumos eveniment. Asta arată că toți cei implicați în aceste lucruri își doresc să ducă mai departe tradiția, își doresc să țină aproape slătinenii, să le reamintească tot ceea ce contează, mai ales într-o perioadă ca aceasta, perioada sărbătorilor de iarnă. Păstrându-ne valorile, păstrându-ne tradiția și tot ceea ce face ALRO prin acest eveniment, ne ajută pe noi, ca slătineni, să ne înrădăcinăm mai bine aici și toți cei care și-ar dori la un moment dat să plece din Slatina, rămân în continuare și trăiesc aici. ÎI felicit pe toţi cei implicaţi în acest eveniment”.

În cadrul festivităţii au fost acordate diplome și premii pentru performanţele remarcabile ale tinerilor participanţi.

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0