Un accident de circulaţie grav a avut loc în această dimineaţă, pe DN28 Iaşi-Târgu Frumos. Şapte persoane au murit, iar alte două persoane a
Un accident de circulaţie grav a avut loc în această dimineaţă, pe DN28 Iaşi-Târgu Frumos. Şapte persoane au murit, iar alte două persoane au fost transportate la spital.
Un grav accident rutier s-a propus marți dimineață în județul Iași. Potrivit ISU Iași, este vorba despre un impact între un autocamion, o ambulanță care transporta un pacient și o autoutilitară. Şeful SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat la Digi24, că echipele ajunse la fața locului au declarat decesul a șapte persoane.
„Șapte persoane – șoferul autoturismului și șase ocupanți ai autocamionului – au încetat din viață. Șoferul ambulanței și asistenta au suferit leziuni, iar o femeie însărcinată care se afla în ambulanță a scăpat cu bine și a fost preluată de familie”, a precizat Diana Cimpoeșu.
O ambulanță care transporta o femeie gravidă, un camion în care se aflau cinci muncitori și un autoturism s-au ciocnit violent. Resturile vehiculelor sunt împrăștiate pe un câmp, în apropierea șoselei. Deocamdată nu se știe în ce împrejuări a avut loc acest accident.
La fața locului intervin mai multe echipaje de la Pompieri și SMURD.
„La locul intervenției au fost alocate, un echipaj de stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor de la Tg. Frumos, un echipaj de Terapie Intensivă, un echipaj de Autospeciala pentru transport personal şi victime multiple și un echipaj de prim ajutor de la Iași, dar și două ambulanțe SAJ Iași”, au declarat reprezentanții ISU Iași.
Au fost identificate 7 victime incoștiente din camion și autoutilitară, fiind declarate decedate.
Sursa: Digi24
COMMENTS