UPDATE ora 15.40: Traficul a fost reluat pe DN 64 km 34+014 Oltisoru - Găneasa. Traficul este blocat pe DN 64, în comuna Găneasa, după ce un
UPDATE ora 15.40: Traficul a fost reluat pe DN 64 km 34+014 Oltisoru – Găneasa. Traficul este blocat pe DN 64, în comuna Găneasa, după ce un TAB a provocat un accident rutier în sensul giratoriu DN 65-DN 64, în judeţul Olt. Se aşteaptă intervenţia celor de la Electrica, un stâlp de iluminat blocând sensul.
Potrivit primelor informaţii, la volanul vehiculului se afla un militar portughez, o tânără de 21 de ani, de la baza militară NATO din Caracal.
La faţa locului au ajuns echipaje de poliţie şi se aşteaptă intervenţia echipelor distribuitorului de energie electrică.
Din primele informaţii, nu sunt înregistrate victime.
„Traficul rutier pe DN 64 este deviat în zona localității Găneasa pe ruta Slatioara-Craiova-Slatina, din cauza unui accident rutier. Se așteaptă intervenția echipelor furnizorului de energie electrică pentru eliberarea părții carosabile”, transmite Direcţia Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.
Potrivit IPJ Olt, tânara nu consumase alcool.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un transportor militar blindat condus de către o tânără de 21 de ani, cetățean portughez, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de beton de pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătoarea auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi dispuse măsurile legale”, transmite IPJ Olt.
COMMENTS