-1 C
Slatina
joi, decembrie 9, 2021

FOTO&VIDEO.  Amenzi pentru nepurtarea măştii, atât şoferilor cât şi pasagerilor, din microbuze. Acţiunea s-a desfăşurat la intrarea şi ieşirea din Slatina

Săptămâna aceasta

Simona Ciocioanăhttps://newsflux.ro
Jurnalist newsflux.ro -Zi de zi, stiri din toate domeniile!
- Advertisement -
 

În această dimineață, în intervalul orar 06.00-09.00,  în municipiul Slatina, poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi cei ai Biroului Rutier Slatina au acționat, pe principalele drumuri publice, la intrările/ieșirile din localitate, pentru verificarea respectării măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în mijloacele de transport în comun. S-au aplicat de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.500 de lei, au fost aplicate atât conducătorilor auto, cât și pasagerilor, pentru nepurtarea măștii de protecție.

Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, în perioada stării de alertă, prin:

  • respectarea Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de persoane, precum si pasagerii acestora;
  • deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
  • verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.
  • respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
  • verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
  • testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport.

În urma activităților desfășurate, au fost verificate 49 de autovehicule de transport public de persoane, fiind aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale,  în valoare totală de 10.240 de lei. Dintre acestea, 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.500 de lei, au fost aplicate atât conducătorilor auto, cât și pasagerilor, pentru nepurtarea măștii de protecție sau pentru nerespectarea, de către conducătorii auto, a altor măsuri, privind transportul persoanelor în mijloacele de transport public, stabilite în contextul pandemiei de COVID-19”, transmite IPJ Olt.

Poliţia reaminteşte tututor persoanelor, care se deplasează cu mijloacele de transport în comun, faptul că este obligatorie purtarea măștii de protecție în interiorul acestora, dar și în stațiile de așteptare, indiferent de rata de incidență a localității.

 

 

Print Friendly, PDF & Email
- Advertisement -

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Știrile zilei

Print Friendly, PDF & Email