Un autoturism a intrat într-un stâlp de electricitate, pe un drum din județul Argeș, în comuna Dârmănești, incidentul soldându-se cu rănirea a două
![]()
Un autoturism a intrat într-un stâlp de electricitate, pe un drum din județul Argeș, în comuna Dârmănești, incidentul soldându-se cu rănirea a două persoane și avarierea rețelei de energie electrică.
Potrivit primelor informații, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate. În urma impactului, stâlpul a fost doborât la pământ, existând riscul întreruperii alimentării cu energie electrică în zonă.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și un echipaj medical. Două persoane aflate în autoturism au fost asistate medical la locul accidentului. Din fericire, acestea nu au fost încarcerate, însă au primit îngrijiri pentru traumatisme ușoare.
Autoritățile au asigurat zona pentru a preveni producerea altor incidente, iar reprezentanții companiei de electricitate au fost solicitați pentru a interveni în vederea remedierii avariei și repunerii în siguranță a rețelei



COMMENTS