Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, la o anexă gospodărească din comuna Pleşoiu. Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost asist
Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, la o anexă gospodărească din comuna Pleşoiu. Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost asistat medical, având arsuri pe mâini, însă a refuzat transportul la spital.
Pompieri din cadrul Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Pleșoiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la anexă, iar flăcările amenințau să se extindă la casa de locuit dar și la gospodăria aflată în vecinătate.
„Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în urma acestuia a ars anexa cu suprafața de 120 de metri pătrați și circa 60 de metri pătrați din acoperișul casei de locuit, fără a afecta gospodăria învecinată.
Proprietarul, în vârstă de 44 de ani, cu arsuri la nivelul membrelor superioare fost asistat medical de echipajul SMURD și a refuzat transportul la spital”, transmite ISU Olt.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost focul deschis în spații închise.
COMMENTS