Vecinii au semnalat că nu sunt respectate regulile insituite de autorităţi din cauza pandemiei de COVID-19
„În urma unui apel 112, prin care a fost sesizat faptul că în curtea unei locuințe de pe raza comunei Slatioara este oficiată o înmormântare, la care participă mai mult de 8 persoane, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ganeasa s-au deplasat la fața locului pentru a verifica dacă sunt încălcate prevederile ordonanțelor militare. În momentul în care polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmi au ajuns la fața locului, mulțimea s-a dispersat. Polițiștii au sancționat contravențional bărbatul, de 61 de ani, din comuna Slatioara, care a organizat înmormântarea, pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare, cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.
COMMENTS