Mihaela Ruță, învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal, se numără printre cei 20 de finaliști ai campaniei naționale
![]()
Mihaela Ruță, învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal, se numără printre cei 20 de finaliști ai campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali”, după ce a fost nominalizată de către olimpicul internațional la matematică Ștefan Eduard Florin. Publicul o poate susține prin vot până la 15 iulie, în competiția organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Nominalizarea Mihaelei Ruță vine din partea lui Ștefan Eduard Florin, unul dintre cei mai valoroși matematicieni ai României, câștigător al medaliei de aur și al Locului I la Runda Globală a Olimpiadei Internaționale de Matematică „Copernicus”, desfășurată la New York, în 2025. Deși performanțele sale sunt recunoscute la nivel internațional, tânărul nu a uitat rolul esențial pe care l-a avut învățătoarea sa în formarea sa.
„Există profesori care predau lecții și există profesori care schimbă destine. Doamna învățătoare Mihaela Ruță face parte dintre acei profesori care lasă o amprentă profundă în sufletul elevilor lor”, a transmis Ștefan Eduard Florin în mesajul de nominalizare.
Potrivit organizatorilor, Mihaela Ruță s-a remarcat printr-o abordare didactică adaptată fiecărui elev, oferind provocări suplimentare copiilor cu aptitudini deosebite și încurajând curiozitatea, disciplina și încrederea în propriile forțe. Fostul său elev își amintește că în primii ani de școală a învățat nu doar matematica, ci și valoarea muncii și a perseverenței: „Ne-a învățat să iubim învățătura, să fim curioși, să muncim și să avem încredere în noi.”
Mihaela Ruță este una dintre cele 20 de cadre didactice finaliste în campania „Liga Profesorilor Excepționali”, iar câștigătorii vor fi desemnați și în urma votului public. Cei care doresc să susțină învățătoarea din Caracal o pot face până pe 15 iulie, pe platforma oficială a competiției.
Campania „Liga Profesorilor Excepționali” își propune să aducă în prim-plan profesorii care, prin dedicare, pasiune și rezultate, contribuie la formarea noilor generații și la performanțele elevilor români.



COMMENTS