ITM Olt a luat la control sălile de jocuri de noroc: amenzi de peste 50.000 de lei pentru muncă nedeclarată

HomeSocial

ITM Olt a luat la control sălile de jocuri de noroc: amenzi de peste 50.000 de lei pentru muncă nedeclarată

  În urma unei campanii naționale desfășurate între 13 și 17 octombrie 2025, inspectorii ITM Olt au aplicat sancțiuni în valoare totală de 52.

FOTO. Două restaurante din Slatina au fost amendate pentru că au depăşit limita de 50% din capacitatea maximă
APM Olt: Arderea miriştilor se sancţionează aspru. Se poate ajunge chiar la închisoare
Muncă la negru la o societate din Slătioara şi una din Bobiceşti. 40.000 de lei, valoarea amenzilor aplicate de ITM Olt
Distribuie acest articol

Loading

 

În urma unei campanii naționale desfășurate între 13 și 17 octombrie 2025, inspectorii ITM Olt au aplicat sancțiuni în valoare totală de 52.000 de lei operatorilor din domeniul jocurilor de noroc și pariurilor. Cele mai grave nereguli au vizat angajarea persoanelor cu contractele de muncă suspendate.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, în perioada 13 – 17 octombrie 2025, o acțiune amplă de verificare a angajatorilor care activează în domeniul „Jocuri de noroc și pariuri” (cod CAEN 9200). Campania a vizat identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și verificarea modului în care sunt respectate normele privind securitatea și sănătatea în muncă.

Muncă nedeclarată și lipsa evidenței timpului de lucru

În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii ITM Olt au efectuat 7 controale, constatând 9 neconformități. În urma acestora, s-au aplicat 4 amenzi în valoare totală de 52.000 de lei și s-au dispus măsuri de remediere.

Cea mai gravă abatere a fost primirea la muncă a doi salariați în perioada în care aveau contractul individual de muncă suspendat, fapt sancționat cu 40.000 de lei. Alte 12.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea evidenței timpului de lucru.

Printre deficiențele cel mai des întâlnite se numără:

  • nerespectarea prevederilor legale privind evidența timpului de muncă;
  • lipsa copiilor contractelor individuale de muncă la locul de activitate;
  • angajarea salariaților în perioada suspendării contractului individual de muncă.

Probleme și la securitatea și sănătatea în muncă

În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, ITM Olt a efectuat 10 controale, fiind identificate 9 neconformități. Pentru acestea s-au dispus măsuri de remediere și s-au aplicat 6 avertismente.

Cea mai frecventă deficiență a fost lipsa instruirii lucrătorilor în funcție de activitățile desfășurate, o obligație legală esențială pentru prevenirea riscurilor de accidentare.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: