În weekend s-a disputat cea de-a doua etapă din actualul sezon al Ligii a IV-a. Cinci echipe sunt neînvinse după primele meciuri disputate,
![]()
În weekend s-a disputat cea de-a doua etapă din actualul sezon al Ligii a IV-a. Cinci echipe sunt neînvinse după primele meciuri disputate, iar dintre ele doar Lupii Profa are punctaj maxim.
Unul dintre meciurile intereseante ale actualei runde s-a disputat pe Stadionul „Jane Niţulescu” acolo unde echipa locală, ACS Viitorul Caracal, s-a impus cu 3-0 în meciul cu Petrolul Potcoava. Echipa caracaleană mizează în actualul sezon pe jucătorii foarte tineri, doi dintre ei reuşind chiar să înscrie primelele goluri.
„Un rezultat excelent pentru ACS Acs Viitorul Caracal ! Victoriea cu 3-0 împotriva celor de la Petrolul Potcoava,a fost obținuță mizând pe mult tineret și pregătire.
Este un semn clar că munca la nivel de juniori și tineret dă roade, iar promovarea lor în echipa mare este calea corectă. Faptul că Vlad Doldurea și Darius Neagu, doi juniori, au reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor alături de Marius Delcea confirmă încrederea acordată și eficiența antrenamentelor.
Felicitări echipei, tinerilor marcatori și domnului antrenor Gușatu pentru dedicare, muncă și viziune! Un proiect care crește frumos și care dă speranțe mari pentru viitorul fotbalului Caracalean. Respect și mult succes în continuare”, au transmis reprezentanţii echipei din Caracal.
Etapa a II-a
Iris Nicolae Titulescu – a stat
Viitorul Rusăneşti – Voinţa Schitu 3-2
Viitorul Caracal – Petrolul Potcoava 3-0
Viitorul Osica de Jos – Olteţul Osica 1-1
Lupii Profa – Oltul Slătioara 5-3
FC Olt Scorniceşti – Unirea Pârşcoveni 4-0
Clasament:
| 1 | ACS Lupii Profa | 2 | 4 | 6p |
| 2 | ACS Viitorul Caracal | 2 | 2 | 4p |
| 3 | CSO FC Olt Scornicesti | 1 | 0 | 3p |
| 4 | CSO Petrolul Potcoava | 2 | 5 | 3p |
| 5 | ACS Iris Titulescu | 1 | 1 | 3p |
| 6 | ACS Oltul Slatioara | 2 | 8 | 3p |
| 7 | ACS Viitorul Rusanesti | 2 | 10 | 3p |
| 8 | ACS Oltetul Osica | 2 | 3 | 2p |
| 9 | ACS Viitorul Osica de Jos | 2 | 5 | 1p |
| 10 | AS Vointa Schitu | 2 | 6 | 0p |
| 11 | ACS Unirea Parscoveni | 2 | 8 | 0p |



COMMENTS