Medicamentele de pe rețetă vor putea fi ridicate de la orice farmacie din ţară

HomeSănătate

Medicamentele de pe rețetă vor putea fi ridicate de la orice farmacie din ţară

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează că începând cu 1 aprilie, medicamentele pe rețetă vor putea fi ridicate de la orice farmacie

Acces fără bilet de trimitere la medicul specialist pentru anumite afecțiuni
CAS Olt: Ce trebuie să facă asiguraţii care au cardul de sănătate emis, dar nu au intrat în posesia lui
De câte zile de proceduri de medicină fizică şi reabilitare beneficiază gratuit asiguraţii
Distribuie acest articol

Loading

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează că începând cu 1 aprilie, medicamentele pe rețetă vor putea fi ridicate de la orice farmacie din țară. Pentru a beneficia de acest lucru este nevoie ca cei care ridică medicamentele să fie asigurați.  Medicamentele pe rețetă, ridicate de la orice farmacie din țară.

Asiguraţii vor avea posibilitatea, începând cu 1 aprilie 2021, să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie din ţară, indiferent dacă aceasta are sau nu contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care are şi medicul prescriptor, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit unui comunicat de presă, excepţie vor face medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia de află asiguratul, cu condiţia ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află şi medicul care a emis prescripţia medicală.

Dacă în prezent farmaciile comunitare/punctele de lucru pot avea încheiate contracte pentru furnizarea de servicii farmaceutice cu două case de asigurări de sănătate, respectiv cu o casă de asigurări de sănătate județeană și cu CAS AOPSNAJ, pentru punerea în aplicare a noii  reglementări, începând cu data de 1 aprilie 2021, farmaciile comunitare/punctele de lucru care au încheiate două contracte cu case de asigurări vor opta pentru păstrarea unui singur contract, care va fi valabil până la data de 30 iunie 2021.  Farmacia/punctul de lucru va deservi toți asigurații care prezintă prescripții medicale.

După aprobarea noului Contract-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate  pentru anii 2021-2022, o farmacie comunitară/ punct de lucru farmaceutic va încheia un contract unic cu o casă de asigurări de sănătate, care va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021.

Această nouă reglementare este cuprinsă în hotărârea aprobată de Guvern în data de 25 martie, care prevede prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019.

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0