Microbuzul în care se afla echipa a doua a clubului Dinamo București, aflată în cantonament, la Câmpulung, era condus de un bărbat în vârstă
![]()
Microbuzul în care se afla echipa a doua a clubului Dinamo București, aflată în cantonament, la Câmpulung, era condus de un bărbat în vârstă de 83 de ani. Se pare că şoferul ar fi suferit un infarct şi a pierdut controlul volanului, microbuzul izbindu-se violent de un copac. Un membru al staff-ului medical și-a pierdut viața, iar antrenorul Adrian Rapotan și mai mulți jucători au fost răniți.
Potrivit IPJ Argeş, 18 persoane s-au aflat în microbuzul de transport persoane, dintre care 7 adulți și 11 copii, juniori ai clubului Dinamo.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit că un bărbat, de 83 de ani, din Câmpulung, conducătorul autovehiculului, în timp ce cobora o pantă, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului, mai multe persoane au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
De asemenea, din păcate, a fost constatat decesul unui bărbat, de 59 de ani, pasager al microbuzului.
Totodată, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării medicale, fiind preluat de un echipaj medical, în stare de inconștiență”, transmite IPJ Argeş.
Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier, iar în cauză va fi întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Potrivit ISU Argeş, 11 echipaje de pompieri, alături de șase echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), au intervenit pentru gestionarea unui accident rutier produs în municipiul Câmpulung, în care un microbuz a părăsit partea carosabilă și a lovit un copac.
„În urma evenimentului, la fața locului, au fost identificate 14 victime, adulți și copii. Având în vedere numărul persoanelor implicate și necesitatea unei gestionări eficiente a intervenției, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La sosirea forțelor operative, în interiorul vehiculului au fost identificate două persoane încarcerate, dintre care una în stare de inconștiență. Pompierii au acționat de urgență pentru extragerea victimelor, acestea fiind predate echipajelor medicale.
În cazul persoanei de sex masculin inconștientă, au fost inițiate imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, aceasta a fost declarată decedată.
Celelalte 13 victime erau conștiente. După acordarea asistenței medicale la fața locului, acestea au fost transportate la unități spitalicești din municipiile Câmpulung și Pitești pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Argeş.



COMMENTS