Criminalul de la Arad a recunoscut, în această dimineață, că a omorât-o pe fetița concubinei sale și a încercat să scape de cadavru. Aces
![]()
Criminalul de la Arad a recunoscut, în această dimineață, că a omorât-o pe fetița concubinei sale și a încercat să scape de cadavru.
Acesta a declarat în fața procurorilor că era agasat de faptul că trebuie să se ocupe singur de cei doi copii, în timp ce mama lor era la maternitate, unde tocmai născuse cel de-al treilea copil.
Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, a povestit că fetița era agitată și avea tot timpul chef de joacă. Astfel încât, într-un moment de furie, a dat-o cu capul de perete.
În momentul în care a realizat că fetița nu mai respiră, acesta a încercat să o resusciteze. A dezbrăcat-o și a spălat-o, când a văzut că tot nu își revine, a pus-o într-o valiză și a dus-o cu un taxi într-o zonă periferică, la marginea unui cartier, lângă un cimitir.
Acolo, a turnat două sticle de acetonă pe ea și a incendiat-o, după care a plecat cu un alt taxi spre casă.

Totul s-a petrecut joi. În tot acest timp, mama fetiței era internată la Spitalul Matern, unde a născut un băiețel și nu știa, se pare, ce se petrecuse în apartament.



COMMENTS