Mijlocaşul echipei CSM Slatina, David Oprescu: „Tratăm fiecare meci extrem de serios, indiferent de adversar”

HomeSport

Mijlocaşul echipei CSM Slatina, David Oprescu: „Tratăm fiecare meci extrem de serios, indiferent de adversar”

Aflată la mare luptă cu Progresul Spartac, CSM Slatina ia startul returului, în deplasare, în compania ultimei clasate, Sporting Roşiori. Mijlocaşul grupării slătinene, David Oprescu, jucător de bază în angrenajul echipei, admite că fiecare meci trebuie tratat cu maximă atenţie, indiferent de numele adversarului. De altfel, returul se anunţă extrem de disputat, având în vedere echilibrul din zona superioară a clasamentului.

Mijlocaşul de bandă al grupării slătinene, David Oprescu, se aşteaptă la meciuri aprig disputate în returul care va începe sâmbătă, în deplasare la Roşiori

CSM Slatina, despre teoria vehiculată că ar purta discuţii pentru revenirea la o Liga a II-a cu două serii, ca nicio echipă să nu retrogradeze. „Este o INVENŢIE”
CSM Slatina, înfrângere la ultima reprezentaţie pe teren propriu în Liga a II-a. „Multe greşeli personale, le-am făcut cadou golurile”
CSM Slatina, victorie detaşată cu CSM Galaţi, însă ecuaţia salvării directe s-a complicat
Distribuie acest articol

Loading

Mijlocaşul grupării slătinene, David Oprescu, jucător ce a fost aproape de statutul de integralist în tur, este de părere că lupta pentru primul loc se va da în continaure cu Progresul Spartac. De altfel, cele două formaţii sunt despărţite de golaveraj, iar în ultimele etape ale stagiunii au mers cap la cap. Prin urmare, returul se anunţă la fel de dificil ca şi prima parte a sezonului.

„Returul va fi mai greu decât turul, însă este bine că ne cunoaştem adversarii, dar mai ales că s-au creat relaţii de joc, ne găsim mult mai bine pe teren. Cu siguranţă, lupta pentru primul loc se va da cu Progresul Spartac. Ştim de ceea ce suntem în stare, ca şi echipă, avem potenţial să câştigăm fiecare meci şi cred că asta ne dorim cu toţii, să avem doar victorii până la finalul sezonului”, a declarat mijlocaşul de 20 de ani al celor de la CSM Slatina, David Oprescu.

Cât priveşte meciul din runda inaugurală a returului, mijlocaşul grupării slătinene, David Oprescu, se aşteaptă la un meci extrem de dificil, chiar dacă, potrivit clasamentului, gruparea slătineană este de departe echipa cu prima şansă la victorie.

„Nu ne gândim la calculele de pe hârtie, tratăm fiecare meci extrem de serios, indiferent de adversar. Ne aşteaptă un joc greu la Roşiori, pe care-l vom trata cu maximă atenţie, să începem bine, cu toate cele trei puncte”, a mai precizat mijlocaşul echipei CSM Slatina, David Oprescu.

CSM Slatina va întâlni sâmbătă, 7 martie, cu începere de la ora 15.00, în deplasare, Sporting Roşiori, formaţie aflată pe ultimul loc în clasamentul seriei Ligii a III-a.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0