Mobilizare la IPJ Olt pentru Andreea, slătineanca agent de poliţie, care are nevoie de sânge. Mamă a doi copii, aceasta a fost diagnosticată cu leucemie

HomeSocial

Mobilizare la IPJ Olt pentru Andreea, slătineanca agent de poliţie, care are nevoie de sânge. Mamă a doi copii, aceasta a fost diagnosticată cu leucemie

Poliţiştii din cadrul IPJ Olt sar în ajutorul colegei lor Andreea Sandu, slătineanca care lucrează în cadrul IPJ Teleorman. Aceştia vor fi prezenţi marţi, 19 mai, la Centrul de Transfuzii Olt pentru a dona sânge, după ce Andreea, mamă a doi copii, a fost diagnosticată cu o boală cumplită, leucemie mieloidă acută.

Andreea s-a temut de COVID-19, însă diagnosticul avea să fie unul cu adevărat crunt

Polițiștii din Olt, daruri pentru familiile nevoiaşe în prag de sărbători
Şase ucraineni şi-au găsit un loc de muncă în Olt
Este lege: Părinţii au dreptul la concediu pentru îngrijirea copiilor bolnavi cu vârsta până în 12 ani
Distribuie acest articol

Loading

Andreea Sandu, agent în cadrul IPJ Teleorman, diagnosticată cu leucemie, are mare nevoie de sânge. Campania demarată la nivel naţional nu a rămas fără ecou, iar oamenii încep să se mobilizeze. Poliţiştii din cadrul IPJ Olt vor merge marţi, 19 mai, la Centrul de Transfuzii Olt pentru a dona sânge colegei lor, care se află internată în Spitalul Clinic Fundeni.

Andreea Sandu este slătineancă, iar după absolvirea Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, a finalizat studiile Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, iar la repartiţie a optat pentru IPJ Teleorman. Ea este mama a doi copii, fiind căsătorită tot cu un oltean, care lucrează în cadrul serviciului criminalistică din cadrul IPJ Teleorman.

Andreea și Ovidiu sunt o familie de polițiști, se cunosc de când au finalizat studiile la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina. Amândoi sunt din Olt, iar la repartiție au optat pentru IPJ Teleorman, fără să știe că peste câțiva ani vor fi o familie. După puțin timp s-au cunoscut la o cercetare la fața locului, el fiind criminalist, iar ea agent de ordine publică. În scurt timp și-au unit destinele și viața a evoluat firesc, rând pe rând venind toate: casa, mașina, copii, întâi Andrei, voinicul cel mare, iar apoi prâslea, Vlăduț. Totul părea că decurge normal și ce poate fi mai frumos decât să vezi o familie fericită?”, relatează Corpul Naţional al Poliţiştilor, pe Facebook.

Coşmarul Andreei a început într-o dimineaţă, când tânăra s-a simţit rău. S-a temut de COVID-19, însă, din păcate, analizele au scos la iveală un diagnostic cutremurător.

„Într-o dimineață, acum două săptămâni, Andreea s-a trezit cu gâtul umflat, a realizat că nu este ceva în regulă, când a vrut să se dea jos din pat, simțindu-se slăbită. Ovidiu, soțul ei, care o știa o persoană energică a întrebat-o ce s-a întâmplat. Nu știa ce să-i răspundă. A plecat spre medic repetându-și în gând „Doamne să nu fie COVID.

După mai multe analize ale medicului de familie, acesta i-a transmis că trebuie să meargă la București la spital. Tot mai îngrijorată, și-a lăsat copii în grija unor prieteni și a plecat împreună cu soțul la Spitalul Fundeni unde avea trimiterea. Aici diagnosticul a picat ca un trăsnet ”leucemie mieloidă acută”, se mai arată în relatarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Toți cei vor să-i întindă o mână de ajutor o pot face donând la orice Centru de Transfuzii, indiferent de grupa de sânge pe care o au, menţionând numele Sandu Andreea Elena, internată pe secția de hematologie a Spitalului Clinic Fundeni.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1