O autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din judeţul Ilfov, s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe DN 65, în sensul gi
![]()
O autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din judeţul Ilfov, s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe DN 65, în sensul giratoriu din afara oraşului Balş. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar şoferul a fost a primit o amendă.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, pe data de 9 decembrie, ora 8.00, cu privire la producerea unui eveniment rutier în sensul giratoriu de pe Drumul Național 65 – European 574, din afara orașului Balș.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Balș. Din primele verificări, au constatat că în eveniment a fost implicată o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din orașul Voluntari, județul Ilfov.

Foto: INFOTRAFIC CRAIOVA ŞI DOLJ
„În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, fiind eliberată autorizația de reparație pentru autoutilitara implicată în eveniment.
De asemenea, bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 290 de lei și 2 puncte de penalizare”, transmite IPJ Olt.



COMMENTS