O jurnalistă de 32 de ani, din Piteşti, găsită fără viaţă în apartamentul în care locuia. Ultimele gânduri postate pe Facebook

O jurnalistă în vârstă de doar 32 de ani, din Piteşti, care lucra la Libertatea, a fost găsită fără viaţă în apartamentul în care locuia, în Bucureşti, din cartierul Militari. Iulia Marin a trecut, în cei 11 ani de presă, pe la publicaţii importante precum Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul, iar în ultimul timp la Libertatea.

Polițiștii Secției 21 din Capitală și proprietara apartamentului în care locuia au găsit-o, marţi, 18 aprilie, pe Iulia Marin fără suflare. Ea locuia singură în zona Uverturii din cartierul Militari. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile, anunţă Libertatea.

Născută pe 30 aprilie 1990 la Pitești, Iulia Marin a trecut prin redacţiile unor trusturi importante, Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și Libertatea.

În ultimul timp, tânăra se confrunta cu depresia, ultima ei postare arătând zbuciumul sufletesc în care se afla.

„Număr, uneori, pe degete zilele ”bune”. Zilele in care ma simt bine, lucrez bine, sunt bine. Pe site-urile pe care le citesc, forumuri cu privire la tot felul de pastile, oamenii scriu: “Nu renuntati, veți găsi antidepresivul potrivit”.

E greu și sa nu renunți. Al cincilea – sau al șaselea? – antidepresiv in mai puțin de patru ani vine la pachet cu speranțe noi și, pana acum, zero efecte adverse.

Dar stau și ma întreb daca nu cumva ma pregătesc pentru o noua dezamagire, vreun efect placebo, cine mai știe?

Stau și ma gândesc ce bizar e ca viața mea toată depinde de câteva zeci de miligrame dintr-o substanța de care abia am auzit. Și, când zic ca viața mea toată, nu e nicio exagerare.

Am ajuns in punctul in care îmi e rusine sa mai vorbesc despre depresie sau sa o invoc, in punctul in care nu mai înțeleg ce e in neregula de nu mai pot funcționa. “Ca înainte”, îmi șoptește creierul meu. Sau măcar ca intr-o zi oarecare, dintr-un trecut care se tot îndepărtează.

Am ajuns sa urăsc însuși termenul de “depresie”. Îl reneg adesea, ma mint singura, ascult muzica, fac orice ca sa schimb aceasta stare. Și ea nu se schimba decât foarte rar.

“Nu renuntati, antidepresivul asta mi-a schimbat viața”, a scris cineva despre substanța pe care o iau acum, de cateva zile.

Aștept, aștept de patru ani sa am din nou pasiune pentru ceva. Sa nu simt greutate, orice as face. O greutate atat de dificil de descris in cuvinte.

“Îți va plăcea pastila asta, ajuta și la concentrare, e și pe anxietate”, mi-a spus medicul meu.

Îmi doresc sa imi placa. Sa ma ”ajute”. Sa ma trezesc zambind, ca “înainte”. Sa pun putina pasiune in ce fac, măcar putina. Măcar din când in când, sa nu ma mai ascund in spatele unei stări care nu vrea sa plece.

Nu vrea, și pace.

“Nu renuntati, pastila asta mi-a redat plăcerea de a trai”.

Citesc toate forumurile, in timpul meu liber, și vreau sa le cred. Sa cred ca exista din nou plăcere, fie si dintr-o pastila.

Dar, la naiba cu toate astea, azi a fost o zi buna, placebo sau nu”, este postarea din data de 10 aprilie a Iuliei.

Dumnezeu să o odihnească în pace!