UPDATE: Potrivit ISU Vâlcea, din nefericire victima, un bărbat, găsit în mansardă, a fost declarată decedată. De asemenea, un alt angajat v
UPDATE: Potrivit ISU Vâlcea, din nefericire victima, un bărbat, găsit în mansardă, a fost declarată decedată. De asemenea, un alt angajat venit să ajute la stingerea incendiului a fost transportat la spital cu arsuri uşoare.
Ştirea iniţială: O pensiune din Călimăneşti a fost cuprinsă de incendiu. Două familii (patru adulţi şi patru copii) s-au autoevacuat. Se fac căutări pentru găsirea unui angajat care este posibil să se fi aflat la mansardă în momentul izbucnirii incendiului. Proprietarul pensiunii a fost transportat la spital.
Pompierii militari vâlceni intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune, în localitatea Călimănești. Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01.
Au fost alocate de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. A fost direcționat spre locul evenimentului și SVSU din localitate.
„La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu 2 etaje, cu degajări mari de fum.
Din spusele proprietarului, care era în stare confuză și foarte agitat, în pensiune erau cazate 2 familii (4 adulți și 4 minori, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor) și ar fi posibil ca la mansardă să mai fie o persoană (un angajat).
S-a intervenit cu celeritate și cu prioritate pentru căutarea persoanei respective, concomitent cu intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Ambulanță SAJ ajunsă la locul e evenimentului a preluat o victimă ( proprietarul – prezenta tăieturi de la geamuri) și a transportat-o la UPU Vâlcea.
În acest moment incendiul este localizat, pericolul de extindere la alte clădiri din jur fiind îndepărtat.
Se continuă acțiunile de căutare a eventualelor persoane posibil surprinse în interiorul pensiunii, precum și cele de stingere. Misiune în dinamică”, transmite ISU Vâlcea.
Persoane aflate in pensiune la momentul producerii incendiului – 12, dintre care 3 victime:
-4 adulți si 4 minori (cazați in pensiune) – s-au autoevacuat;
-1 persoană de sex masculin (personal din cadrul pensiunii) – s-a autoevacuat;
-1 persoană de sex masculin (proprietarul pensiunii) – a suferit leziuni multiple, a fost transportat la spital de ambulanța SAJ;
-1 persoană de sex masculin (personal din cadrul pensiunii) – a suferit arsuri minore la nivelul membrelor superioare – a fost transportat la spital de echipajul SMURD;
-1 persoană de sex masculin (personal din cadrul pensiunii) – a fost găsită decedată.
Incendiul a fost lichidat la ora 10:17. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire, transmite ISU Vâlcea.
COMMENTS