În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au reținut 8 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au continuat să acționeze pentru verificarea respectării măsurilor impuse prin ordonanțele militare, în perioada stării de urgență, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră.
„Astfel, în intervalul orar 17.00-21.00, peste 180 de polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmi au verificat atât în mediul urban, cât și în mediul rural, modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă, a normelor de conviețuire socială și celor rutiere.
În cadrul acțiunilor au fost constituite dispozitive pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, menținerea ordinii și liniștii publice și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină.
În intervalul menționat, polițiștii au verificat în trafic peste 400 de autovehicule și au legitimat aproape 500 de persoane.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 131 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 128.710 lei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.
Din totalul sanctiunilor aplicate, 79 au fost pentru nerespectarea măsurii restricționării circulației, impusă de Ordonanța Militară nr. 3/2020, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, valoarea acestora fiind de 101.000 lei.
32 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere, iar 14 pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.
În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au reținut 8 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare în vederea asigurării unui climat de siguranță publică, prevenirii și limitării răspândirii virusului COVID 19 și pentru a combaterea fenomenul infracțional de orice gen.
COMMENTS