Percheziţii în această dimineaţă la primăria Gostavăţu şi la domiciliul unor angajaţi, printre care casiera unităţii. Funcţionarii ar fi înc
Percheziţii în această dimineaţă la primăria Gostavăţu şi la domiciliul unor angajaţi, printre care casiera unităţii. Funcţionarii ar fi închiriat sala de evenimente fără a emite chitanţe fiscale sau ar fi încasat sume mai mici decât cele stabilite prin Hotărârile Consiliului Local.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 3 percheziții la sediul unei autorităţi publice locale din județul Olt și la domiciliile unor funcționari din cadrul instituţiei respective.
„Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare şi abuz în serviciu.
Din cercetări a reieșit faptul că, funcţionari din cadrul autorităţii publice locale ar fi încasat sume de bani pentru închirierea sălilor de evenimente de pe raza localităţii fără a emite chitanţe fiscale sau ar fi încasat sume mai mici decât cele stabilite prin Hotărârile Consiliului Local.
În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate mai multe documente, două persoane fiind conduse la sediul poliției în baza unor mandate de aducere pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale”, transmite IPJ Olt.
COMMENTS