Percheziţii la Osica de Sus. Poliţiştii au ridicat bunuri în valoare de 60.000 de lei

HomeEveniment

Percheziţii la Osica de Sus. Poliţiştii au ridicat bunuri în valoare de 60.000 de lei

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au efectuat trei percheziții la domiciliile unor persoane fizice și la sediul unei societăți comerciale din județul Olt, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Trei persoane au fost duse la audieri

Tânăr reţinut, după ce a fost prins conducând, pe străzile din Craiova, fără permis şi sub influenţa alcoolului
Scandal într-un centru comercial din Râmnicu Vâlcea: patru tineri au ajuns în arest pentru 24 de ore
Bărbat din Craiova, reținut pentru viol după ce ar fi agresat o tânără aflată în stare de inconștiență
Distribuie acest articol

Loading

În fapt, reprezentanții unei societăți comerciale din comuna Osica de Sus ar fi achiziționat unelte electrice “second hand”, despre care există suspiciunea că provin din săvârșirea unor activități infracționale. Aceste bunuri ar fi fost vândute ulterior către terțe persoane, prin intermediul unei platforme online, fără ca operațiunile comerciale desfășurate să fi fost înregistrate în contabilitatea firmei.

„În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat bunuri în valoare de aproximativ 60.000 de lei, în vederea probării activității infracționale. Trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru a fi audiate”, transmite IPJ Olt.

Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0