Poliţiştii au întrerupt sâmbătă seara un botez organizat într-un restaurant din Slatina. Evenimentul se desfăşura cu 20 de persoane, care av
Poliţiştii au întrerupt sâmbătă seara un botez organizat într-un restaurant din Slatina. Evenimentul se desfăşura cu 20 de persoane, care aveau certificat verde. Patronul a fost amendat cu 3.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina s-au sesizat din oficiu, în data de 8 ianuarie, ora 23.10, cu privire la faptul că în incinta unui local din localitate, este organizat un eveniment privat, nefiind respectate prevederile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 1 din 05 ianuarie 2022, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, prin care evenimentele private sunt interzise.
„Astfel, cu ocazia deplasării la fața locului, s-a constatat faptul că în incinta localului respectiv se desfășura un eveniment privat, în acel moment, cu aproximativ 20 de persoane, care dețineau certificat verde.
Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, iar participanții au părăsit localul”, transmite IPJ Olt.
Poliţia transmite că că evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), dar și activitatea în baruri, cluburi sau discoteci, sunt interzise pe perioada stării de alertă, în conformitate cu prevederile în domeniu.
COMMENTS