Luni dimineață, în jurul orei 05:54, Paul-Philippe al României, cunoscut și sub numele de Paul Lambrino, a fost arestat de polițiștii france
Luni dimineață, în jurul orei 05:54, Paul-Philippe al României, cunoscut și sub numele de Paul Lambrino, a fost arestat de polițiștii francezi în Paris. Măsura a fost luată ca urmare a unui nou mandat european de arestare emis de autoritățile române.
Potrivit surselor oficiale, Curtea de Apel Brașov a transmis Biroului SIRENE solicitarea de introducere a unei semnalări pentru arestare și predare, în baza noului mandat european. Totodată, instanța a cerut retragerea mandatului vechi, emis anterior pe numele acestuia.
În prezent, autoritățile franceze colaborează cu cele române în vederea executării procedurii de extrădare. Demersurile se află în curs de desfășurare, iar decizia finală privind predarea prințului Paul aparține justiției din Franța.
În vârstă de 75 de ani, el a fugit din România în 2020, când a fost condamnat la aproape 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru corupţie legată de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare din apropierea Capitalei cărora le-a pretins în mod fals proprietatea.
COMMENTS