Raed Arafat: „Este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale, iar controalele să fie intensificate”

HomeNațional

Raed Arafat: „Este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale, iar controalele să fie intensificate”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că în acest moment nu se discută de închiderea unor activităţi sau de lockdown, însă vor fi luate măsuri suplimentare.

Valeriu Gheorghiţă: „Dacă nu rămânem solidari, să respectăm măsurile, va fi extrem de complicat să depăşim acest val 4”
Maşina unui poliţist incendiată în parcare, în Reşiţa
GCS vine cu precizări legate de vehicularea unor eventuale măsuri de relaxare
Distribuie acest articol

Loading

Nu ştiu dacă este vorba de o stare de urgenţă, dar vorba de măsuri care să fie luate suplimentar din cauza creşterii numărului cazurilor, asta este posibil. Noi tot timpul am zis că este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale care să fie intensificate, iar controalele să fie intensificate pentru că trebuie să controlăm această creştere. (…) Nimeni nu a vorbit concret de o stare de urgenţă sau nimeni nu a spus – sau cel puţin nu am auzit eu – că va fi instituită o stare de urgenţă. Trebuie să fie totuşi instituite unele măsuri pentru că unele prefecturi au început să le instituie, unde cifra este mai mare, incidenţa e mai mare, să instituie nişte reguli judeţene, locale, în anumite localităţi şi ne putem aştepta să crească astfel de măsuri. (…) La acest moment nu se discută de închidere sau de lockdown, cum ziceţi, în acest moment nu”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a spus că în această perioadă este foarte importantă cooperarea populaţiei, care trebuie să păstreze regulile de distanţare şi cele de igienă.

“Fără discuţie aceste măsuri sunt necesare şi cea mai necesară este colaborarea oamenilor, precum purtarea măştii, respectarea regulilor de distanţare şi acesta este cel mai important lucru. Dacă asta nu se rezolvă, atunci degeaba luăm măsuri dacă oamenii nu le respectă. Oamenii trebuie să lase la o parte semnele de întrebare care au fost puse de unii şi de alţii, care nu ştiu ce motive au avut în spate ca să ducă aceste campanii împotrivă, şi să asculte totuşi recomandările care vin oficial, care vor să rezolve această problemă. Oamenii ar trebui să fie echipă cu noi, o echipă în care noi să lucrăm împreună cu ei”, a arătat Arafat.

sursa: stirileprotv.ro

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0