Potrivit La Repubblica, femeia în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată mortal cu mai multe lovituri de cuţit în locuinţa cuplului, de faţă cu cei trei copii cu vârste între doi şi 15 ani.
Tragedia s-a petrecut în cursul serii de vineri, în Milzano, provincia Brescia, iar criminalul este chiar soţul victimei, italianul Giovanni Lupi, în vârstă de 41 de ani, care a lovit-o cu un cuţit de mai multe ori, loviturile fiindu-i fatale.
La momentul tragediei, primarul localităţii trecea întmplător prin zonă şi a auzit urlete din casă, motiv pentru care a intrat în locuinţa familiei şi a găsit-o, alături de mama moartă, pe fiica cea mare a cuplului, care era murdară de sânge şi cerea ajutor.
Autorul teribilei fapte s-a predat carabinierilor companiei Verolanuova, care au intervenit imediat la faţa locului. Asasinul a fost dus apoi în arest, urmând să fie interogat de un magistrat sub acuzaţia de omor cu circumstanţe agravante.
Sursa:adevarul.ro
COMMENTS