Şase agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate sunt înregistraţi, la nivelul judeţului Olt, la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Î
Şase agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate sunt înregistraţi, la nivelul judeţului Olt, la Inspectoratul Teritorial de Muncă. În urma controalelor efectuate în perioada 12-15 decembrie, inspectorii ITM Olt nu au depistat nereguli în ceea ce priveşte activitatea acestora.
În perioada 12 – 15 decembrie 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat Campania Națională pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare forţă de muncă în străinătate.
Obiectivele campaniei:
- Identificarea cazurilor de nerespectare a condiţiilor de funcţionare şi a procedurii de înregistrare, de către persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate;
- Identificarea cazurilor de plasare forţă de muncă efectuată fără respectarea condiţiei de a se constitui ca agent de plasare forţă de muncă în străinătate şi de a se înregistra la inspectoratul teritorial de muncă;
- Conştientizarea agenţilor de plasare a forţei de muncă în străinătate faţă de obligativitatea respectării prevederilor legale în domeniul de referinţă.
„La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, sunt înregistraţi ca agenţi de muncă temporară un număr de 6 societăţi comerciale.
În timpul controalelor efectuate, nu au fost constatate deficienţe în aplicarea Legii nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate”, a precizat Cristian Ungureanu, inspector şef al ITM Olt.
COMMENTS