Mai mulţi tineri, suporteri ai echipei FCU Craiova 1948, au fost depistaţi azi-noapte de jandarmi în timp ce vandalizau sediul clubului din
![]()
Mai mulţi tineri, suporteri ai echipei FCU Craiova 1948, au fost depistaţi azi-noapte de jandarmi în timp ce vandalizau sediul clubului din Bănie. Incidentul s-a petrecut la puţin timp după instalarea pe banca tehnică, pentru a noua oară, a antrenorului italian Nicolo Napoli.
Poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Craiova împreuna cu jandarmi din cadrul IJJ Dolj, în timp ce ce aflau în executarea atribuţiilor de serviciu, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, au depistat 5 tineri, la scurt timp după ce ar fi efectuat desene şi înscrieri pe pereţii unui imobil ce aparţine unui club din Craiova.
În urma controlului corporal efectuat asupra tinerilor, poliţiştii au descoperit mai multe spray-uri, de culoare negru şi roşu, care au fost ridicate în vederea continuării verificărilor.
„Cei în cauză au fost identificaţi ca fiind 5 tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, toţi din Craiova şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.
Din verificări, poliţiştii au stabilit că, 3 dintre aceştia, respectiv doi tineri de 22 de ani şi un adolescent de 15 ani, ar fi efectuat desene şi înscrieri pe pereţii imobilului.
Astfel, cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991, cu amendă de 3000 de lei fiecare”, transmite IPJ DOLJ.




COMMENTS