Un şofer a fost depistat, pe data de 5 noiembrie, pe un drum din Drăgăneşti-Olt, conducând sub influenţa alcoolului. De asemenea, în urma ve
![]()
Un şofer a fost depistat, pe data de 5 noiembrie, pe un drum din Drăgăneşti-Olt, conducând sub influenţa alcoolului. De asemenea, în urma verificărilor, maşina nu avea efectuată inspecţia tehnică, dar nici poliţă RCA valabilă.
Polițiștii Poliției Orașului Drăgănești-Olt au depistat, pe data de 5 noiembrie, pe strada Parcului, din orașul Drăgănești-Olt, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Stoicănești, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliței Române, polițiștii au constatat faptul că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată și nu avea încheiată o poliță RCA valabilă.
„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au sancționat contravențional conducătorul auto, cu amendă, în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, s-a dispus reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Totodată, pe numele bărbatului a fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.
De asemenea, la data de 6 noiembrie , în jurul orei 22:00, polițiștii Poliției Orașului Scornicești au depistat pe strada Liliacului, din orașul Scornicești, un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Poboru, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și având o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Şi polițiștii Poliției Municipiului Caracal au depistat, pe data de 6 noiembrie, pe strada Radu Șerban, din municipiul Caracal, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
CITEŞTE ŞI: Şofer din Serbia, prins cu o alcoolemie de 0,97 mg/l în oraşul Balş



COMMENTS