Stare de alertă: O nouă instituţie din Olt este pregătită pentru relaţiile cu publicul

HomeSocial

Stare de alertă: O nouă instituţie din Olt este pregătită pentru relaţiile cu publicul

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt a reluat activitatea cu publicul, însă accesul în insituţie se va face doar cu respectarea normelor pentru prevenirea îmbolnăvirilor COVID-19. Astfel, va fi măsurată temperatura şi se va purta obligatoriu mască.

În scopul protejării persoanelor, DGASPC Olt recomandă folosirea în continuare a mijloacelor alternative de comunicare

Ce trebuie să facă firmele din Olt pentru a beneficia de cei 41,5% din salariu pentru muncitorii care s-au aflat în şomaj tehnic
ITM Olt, controale privind încadrarea în muncă şi detaşarea muncitorilor străini
Creștere ușoară a ratei șomajului în județul Olt la început de an
Distribuie acest articol

Loading

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt anunţă măsurile luate în vederea redeschiderii relaţiilor cu publicul. Se va putea intra în insituţie doar cu mască de protecţie, cu respectarea distanţei sociale şi după măsurarea temperaturii corporale.

Măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor COVID-19:

1. Accesul în clădirea instituției se face doar după efectuarea triajului epidemiologic (măsurarea temperaturii, interzicerea accesului persoanelor care prezintă simptome de infectare cu coronavirus ).
2. Accesul în clădire se face astfel:
• pentru servicii destinate adulților prin strada Drăgănești nr.7;
• pentru servicii destinate copiilor prin strada Tunari;
• respectarea distanței sociale de 1,5 m;
• obligativitatea purtării măștilor de protecție și a mănușilor.

În scopul protejării persoanelor, DGASPC Olt recomandă folosirea în continuare a mijloacelor alternative de comunicare: poștă, e -mail office@dgaspc-olt.ro, telefon 0372-713562, 563, 564, 565, 0349 – 408182, fax: 0249412692, telefon urgență : 0800800564.

De asemenea de pe site-ul instituției www. dgaspc-olt.ro se pot descărca formularele necesare.

Activitatea cu publicul pentru eliberarea biletelor gratuite de călătorie interurbană, a legitimațiilor de călătorie urbană, a cardurilor europene pentru dizabilitate, a voucherelor pentru dispozitivele asistive, a rovinietelor, a acordurilor pentru indemnizație sau asistent personal etc se va derula, în perioada stării de alertă, cu precădere, prin email (sec_adulti_ot@dgaspc-olt.ro; office@dgaspc-olt.ro ) sau curier/poștă.

În acest sens, sunt instituite proceduri temporare de lucru prin care documentele emise de DGASPC Olt (bilete de călătorie, card european pentru dizabilitate, rovinietă, acorduri etc) vor fi transmise destinatarilor, la cerere, prin poștă sau e-mail.

DGASPC Olt informează că se continuă evaluările persoanelor (copii și adulți) în vederea încadrării în grad de handicap, prioritare fiind cazurile ale căror certificate de încadrare în grad de handicap au expirat pe perioada stării de urgență (16.03-14.05.2020).

Documentele necesare încadrării în grad de handicap se pot transmite în continuare pe adresele de e-mail ale instituției ( sec_adulti_ot@dgaspc-olt.ro; sec_copii_ot@dgaspc-olt.ro; office@dgaspc-olt.ro ), curier/poștă sau prin intermediul primăriei de domiciliu.
Vizitele aparținătorilor, voluntarilor și terților în cadrul centrelor rezidențiale ale DGASPC Olt, precum și activitatea centrelor de zi și a celor de recuperare din cadrul instituției rămân suspendate pe perioada stării de alertă.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0