Doi tineri reţinuţi în cazul afacerii ilegale cu tutun de la Rotunda. Cei doi, în vârstă de 21, respectiv 26 de ani, se aflau sub control judiciar, dar continuau activitatea infracţională, mai multe colete cu tutun fiind găsite în urma unor percheziţii la o firmă de curierat din Slatina.
În continuarea activităților desfășurate înt-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de Codul Fiscal, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 3 mandate de aducere. Persoanele au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
„În urma perchezițiilor efectuate la data de 13 octombrie 2020, a reieșit faptul că doi bărbați, împotriva cărora, la data de 6 octombrie a.c., a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, ar fi continuat activitatea infracțională pentru care erau cercetați. Astfel, în această după-amiază, în urma audierilor și administrării probatoriului în cauză, cei doi bărbați, de 21 și de 26 de ani, ambii din comuna Rotunda, au fost reținuți pentru 24 de ore.
În cursul zilei de mâine, polițiștii de investigare a criminalității economice ii vor prezenta pe cei doi Parchetului de pe lânga Judecătoria Caracal, cu propuneri legale”, transmite IPJ Olt.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ” producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă ” și ” deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri „, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Fiscal .
COMMENTS