Tineri, din Olt, în arest preventiv după ce au furat bunuri din casa unui bărbat din Dobrosloveni

HomeEveniment

Tineri, din Olt, în arest preventiv după ce au furat bunuri din casa unui bărbat din Dobrosloveni

  Doi tineri, din judeţul Olt, au fost plasaţi în arest preventiv, pentru tâlhărie calificată, după ce în noaptea de 3 februarie au pătruns în

Bărbat transportat, în stare gravă, la CPU Caracal, după ce a fost acroşat de tren şi a căzut de pe o pasarelă. Omul a decedat la Craiova
Accident în Scorniceşti. Şoferul avea o alcoolemie de 0,67 mg/l
FOTO. Patru tineri, care au urmat indicaţiile GPS pentru a merge la o cabană, s-au rătăcit și au rămas blocați în noroi
Distribuie acest articol

Loading

 

Doi tineri, din judeţul Olt, au fost plasaţi în arest preventiv, pentru tâlhărie calificată, după ce în noaptea de 3 februarie au pătruns în locuinţa unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Dobrosloveni. Tinerii au furat mai multe bunuri, printre care televizoare şi băuturi alcoolice, lucrurile sustrase fiind găsite la domiciile lor, în urma percheziţiilor efectuate.

Polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Osica de Sus au fost sesizați, pe data de 3 februarie, de către persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Dobrosloveni, județul Olt, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe bunuri din locuință în noaptea de 2/3 februarie 2023.

În cauză a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat trei tineri bănuiți de comiterea infracțiunii, respectiv un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Dobrosloveni și doi tineri în vârstă de 18 și 22 de ani, ambii din comuna Fărcașele, județul Olt.

Pentru documentarea activității infracționale, la data de 11 februarie 2023, polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Osica de Sus au efectuat 6 percheziții domiciliare în comunele Dobrosloveni și Fărcașele, la locuințele persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunii.

Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri ce ar fi fost sustrase de la persoana vătămată.

În urma probatoriului administrat s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tâlhărie calificată.

La data de 11 februarie 2023, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele a doi tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Ulterior, la data de 12 februarie 2023, cei doi tineri au fost prezentați Judecătoriei Caracal, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, transmite IPJ Olt.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0