Un accident cumplit a avut loc în cursul acestei zile, în județul Dolj, unde un minor în vârstă de doar 13 ani, din comuna Bucovăţ, și-a pierdut viaț
![]()
Un accident cumplit a avut loc în cursul acestei zile, în județul Dolj, unde un minor în vârstă de doar 13 ani, din comuna Bucovăţ, și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu un ATV pe un drum din localitate. În ciuda intervenției rapide a echipajelor de urgență și a manevrelor de resuscitare, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs în jurul orei 13:48, în comuna Bucovăț. Oamenii legii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați că un minor a căzut de pe un ATV și se află în stare de inconștiență.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că băiatul, din comuna Bucovăț, se deplasa cu un motociclu pe drumurile publice din satul Sărbătoarea, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Vehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar impactul i-a fost fatal.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a intervenit de urgență și a efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, minorul a fost declarat decedat la fața locului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că băiatul ar fi sustras ATV-ul, care era parcat în fața locuinței vărului său, tot din comuna Bucovăț.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Dolj.



COMMENTS