Tragedie în timpul unor lucrări de asfaltare, în Slatina. Un muncitor de 19 ani, care dirija traficul, accidentat mortal de un utilaj

HomeEvenimentRecomandate

Tragedie în timpul unor lucrări de asfaltare, în Slatina. Un muncitor de 19 ani, care dirija traficul, accidentat mortal de un utilaj

Un grav accident  s-a produs vineri după-amiază, în municipiul Slatina, unde un tânăr de doar 19 ani și-a pierdut viața în timpul unor lucrări de as

Argeş: Se cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fetiţe de 4 ani şi jumătate, care a a dispărut din curte
VIDEO. Bărbat, din Curtişoara, reţinut după ce şi-a bătut concubina până a băgat-o în spital. Femeia a refuzat ordinul de protecţie
O bătrână, din Şopârliţa, lovită mortal în timp ce trecea strada
Distribuie acest articol

Loading

Un grav accident  s-a produs vineri după-amiază, în municipiul Slatina, unde un tânăr de doar 19 ani și-a pierdut viața în timpul unor lucrări de asfaltare desfășurate pe strada Depozitelor. Victima, care dirija circulația în zona șantierului, a fost lovită mortal de un utilaj de mare tonaj.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt, incidentul a avut loc în data de 24 aprilie, în jurul orei 17:00, după ce autoritățile au fost sesizate prin apel la 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în zona respectivă.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Slatina, care au demarat cercetările.

Din primele verificări efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că un vehicul de mare tonaj, condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Schitu, județul Olt, l-ar fi acroșat pe tânărul de 19 ani din comuna Grădinile, aflat pe carosabil pentru dirijarea traficului în zona lucrărilor.

Impactul a fost fatal, medicii nemaiputând face nimic pentru salvarea victimei, fiind declarat decesul la fața locului.

Șoferul utilajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și nerespectarea și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, transmite IPJ Olt. 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0