Un grav accident rutier s-a produs, noaptea trecută, pe DN52, între Alexandria și Furculești, în urma coliziunii dintre două autovehicule. În urma impactului, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane, printre care un copil de aproximativ 5 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
Potrivit reprezentanților ISU Teleorman, incidentul a avut loc în jurul orei 23.10, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Gărzii de Intervenție Furculești, un ATPVM, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.
La sosirea echipajelor de salvare, au fost identificate trei victime. Un copil, în vârstă de aproximativ 5 ani, prezenta un traumatism la membrul inferior și un traumatism periorbital, fiind transportat la Spitalul „Budimex” pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, un bărbat de circa 34 de ani a fost găsit decedat, acesta având leziuni incompatibile cu viața.
Totodată, o femeie în vârstă de aproximativ 41 de ani a rămas încarcerată în autoturism. Pompierii au intervenit pentru extragerea acesteia cu ajutorul echipamentelor de descarcerare, victima fiind ulterior preluată de echipajul SAJ Teleorman și transportată la Spitalul Județean Alexandria.
După finalizarea intervenției și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cazul a rămas în atenția autorităților competente, care au demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
COMMENTS