Tragedie de nedescris în Bucureşti. Trei copii de 2, 3 şi 6 ani au și-au găsit sfârșitul într-un incendiu produs marți dimineață într-o locu
Tragedie de nedescris în Bucureşti. Trei copii de 2, 3 şi 6 ani au și-au găsit sfârșitul într-un incendiu produs marți dimineață într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei.
La sosirea pompierilor, focul era stins de către mamă, care a apelat 112 la ora 5.35. Cei trei copii au fost găsiți inconștienți. Paramedicii le-au aplicat minute bune manevre de resuscitare, însă din păcate nu au putut fi salvaţi, medicii fiind nevoiți să declare decesul.
„In aceasta dimineată, în jurul orei 5:35, am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din str. Surduc, sectorul 5.
Primele echipaje de interventie ajunse la caz au constatat ca incendiul era deja stins si ca se manifestase la un pat.
Au fost identificate trei victime in camera respectiva, copii cu varstele de 2, 3 si 6 ani. S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire s-a constatat decesul acestora”, a transmis ISU București.
Trupurile micuților au fost preluate de legiști și duse la INML pentru necropsie.
Pompierii au acționat patru ambulante SMURD, trei autospeciale de stingere, un echipaj pentru descarcerare.
Sursa: Româniatv
COMENTARII